Ministerul Educației Naționale (MEN) a anunțat că anul acesta s-a înregistrat cea mai ridicată rată de succes pentru promovarea examenelor de bacalaureat din sesiunea august-septembrie din anul 2009 până în prezent.

Rezultatele (înainte de contestații) la sesiunea de Bacalaureat 2022, sesiunea de toamnă, au fost afișate miercuri, în centrele de examen şi pe pagina web dedicată. La fel ca în prima sesiune, rezultatele au fost publicate prin anonimizarea datelor personale ale candidaților.

La probele scrise s-au prezentat 28.496 de candidaţi din totalul celor 34.823 de candidaţi înscrişi

Din totalul de candidați care au promovat examenele (9.271), 6.412 candidaţi provin din promoţia 2021 – 2022, iar 2.859 de candidaţi provin din promoţiile anterioare. Rata de succes pentru promoția curentă este 34,1%, iar pentru promoțiile anterioare este de 29,5%.

În județul Călărași, unde lucrările candidaților au fost evaluate în format digitali în cadrul unui program-pilot derulat în premieră în acest an, rata de succes a fost de 26,6%.

La probele scrise s-au prezentat 28.496 de candidaţi din totalul celor 34.823 de candidaţi înscrişi. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de a frauda examenele 112 candidaţi (aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni).

Rezultatele finale, după finalizarea contestațiilor vor fi anunțate pe 3 septembrie

Contestațiile pot fi depuse tot astăzi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, atât în format clasic/letric, cât și în format electronic. În acest sens, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației este finală și poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (interval 1 – 2 septembrie), vor fi comunicate în data de 3 septembrie.

Media minimă de promovare a examenului este 6 (șase), iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5 (cinci). Procentul de promovare este calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.

Cea mai mare rată de promovare din ultimii 13 ani

Anul acesta s-a înregistrat cea mai mare rată de promovare la Bacalaureat din ultimii 13 ani, cu cea mai mică generație de participanți din ultimii 30 de ani. Aceste date se referă la prima sesiune de examene, care a avut loc în luna iunie 2022, informează Edupedu.ro.

Județul cu cea mai mare rată de promovare a fost Cluj, cu 86,2% – în creștere cu peste 5 puncte procentuale față de Bac 2021.