Proiectul pentru desființarea SIIJ va fi trimis pe final de an la CSM
În cadrul unei conferințe de presă care a avut loc joi, 30 decembrie, ministrul Justiției, Stelian Ion, a anunțat că va trimite Consiliului Superior al Magistraturii un proiect de desfiinţare a Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ), în vederea obţinerii unui aviz din partea acestei instituţii.
„Încă de la preluarea acestui mandat, am discutat în cadrul Direcţiei de elaborare acte normative, în sensul de a face unele corecturi proiectului de lege referitor la desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie şi a trimite acest proiect către Consiliul Superior al Magistraturii în vederea obţinerii unui aviz.
Am făcut acest lucru, iar în cursul zilei de astăzi vom trimite către CSM proiectul. Vreau să vă fac precizarea că, din proiectul iniţial de lege, am păstrat doar partea referitoare la desfiinţarea SIIJ, eliminând celelalte articole care se refereau la aşa-zisele super-imunităţi ale judecătorilor şi procurorilor, pe care nici aceştia nu le ceruseră şi care, din punctul meu de vedere, nu îşi aveau locul în acest proiect de lege.
Am avut o colaborare bună cu CSM până în prezent, am obţinut acele avize şi sunt optimist că şi pe viitor se va întâmpla acelaşi lucru şi vom obţine un aviz din partea CSM pe acest proiect de lege”, a declarat Stelian Ion, într-o conferinţă de presă.
Proiectul are nevoie de un aviz de la CSM
Ministrul Justiţiei a explicat că acest proiect trebuie să primească mai întâi un aviz din partea CSM, după care el va fi aprobat de către Guvern şi apoi va fi depus în Parlament.
„Ca interval de timp, este greu să estimezi cu exactitate, dar îmi doresc ca până la sfârşitul lunii martie, cel târziu, să avem adoptat un astfel de proiect şi să intrăm în normalitate.
Este un termen pe care îl consider rezonabil şi care poate fi îndeplinit, dar nu ţine numai de instituţia noastră. Noi ne vom face treaba cu celeritate să spun aşa, va ţine şi de Parlament, însă vă pot spune că avem o colaborare bună cu Parlamentul şi sunt convins că lucrurile vor merge accelerat şi acolo”, a spus Stelian Ion.
El a adăugat că, tot joi, va trimite către GRECO un răspuns, în care se va menţiona faptul că în programul de guvernare este stabilită ca prioritate desfiinţarea SIIJ.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





