„E un moment important, este o zi mare astăzi pentru democraţia noastră şi e o zi în care alegem noul parlament, parlament care trebuie să adopte legi pentru a aduce fonduri europene în ţară, pentru a dezvolta România, legi care să garanteze drepturile cetăţenilor şi să construiască o Românie demnă, o Românie normală. Am votat cu gândul la prahoveni. Suntem o echipă puternică ce şi-a propus să contribuie la dezvoltarea acestui judeţ şi sunt convins că, la capătul acelor 4 ani, cetăţenii Prahovei vor constata că ne-am ţinut promisiunile”, a precizat Predoiu.

Ministrul Justiţiei deschide lista de candidaţi a PNL Prahova pentru Camera Deputaţilor.

Prezența la vot, mult sub așteptări

Prezenţa la vot pe ţară la alegerile parlamentare a fost, duminică, până la ora 14.00 de 16,77% respectiv de 3.051.510 de alegători, potrivit datelor anunţate de Biroul Electoral Central (BEC). Este o prezență mai mică decât la alegerile parlamentare din 2016, când prezența la urne la ora 14.00 a fost de 20,23% (3.694.969 de alegători). Astfel, sunt cu peste 600.000 de voturi mai puține la această oră, față de alegerile precedente.

În mediul urban, s-au prezentat la urne 1.701.006 alegători, iar în rural 1.350.504 alegatori.

În Bucureşti au votat 16,84% dintre alegători.

Cea mai mare prezenţă la vot se înregistrează în judeţele Mehedinţi, Olt și Teleorman, iar cea mai redusă în judeţele Maramureș, Vaslui și Satu Mare.

Votarea în țară se încheie la ora 21.00. Alegătorii care, la ora 21.00, se află în sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara acestui sediu pot să îşi exercite dreptul de vot până cel mult la ora 23.59, aceştia primind bonuri de ordine cu ştampila de control a secţiei de votare.