Compania Trans-Peninsula Petroleum a semnat parteneriate cu companiile Ranhill din Malaezia, Tripatra si Bakrie & Brothers din Indonezia si Al-Banader International Group din Arabia Saudita pentru constructia oleoductului de sapte miliarde de dolari care va lega orasul Yan de orasul Bachok si care are ca scop reducerea atat a costurilor cat si perioadei de timp necesara petrolierelor pentru a trece prin aglomerata Stramtoare Mallaca. 

Oleoductul urmeaza sa aiba o lungime de 310 kilometri si, cand va fi terminat, va transporta 30% din cantitatea de petrol catre trece in prezent prin stramtoarea Mallaca. Compania Ranhill va furniza solutiile de inginerie, Bankrie & Brothers va furniza tevile de otel, Al-Banader va asigura necesarul de petrol din Orientul Mijlociu si va participa la capitalul proiectului iar Tripatra va administra proiectul. 

Trans-Peninsula Petroleum intentioneaza sa inceapa constructia oleoductului in 2008, aceasta urmand sa dureze opt ani si sa fie impartita pe mai multe etape. Prima etapa va costa 2,3 miliarde de dolari si va permite transportul a 2 milioane de barili de petrol pe zi. La capacitate maxima, oleoductul va putea transporta 6 milioane de barili de petrol pe zi.

Sursa: Reuters 28 Mai 2007