Potrivit CNAS, măsurile au ca scop asigurarea accesului la servicii medicale in conditii de siguranta pentru medici si pacienti, prin limitarea deplasarilor si interactiunii cu alte persoane.
Conform acestui proiect, serviciile medicale și medicamentele necesare pentru identificarea, diagnosticul și tratarea cazurilor cu COVID 19 și complicațiile acestora se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgență și se suportă din bugetul Ministerului Sănătății și bugetul Fondului național unic al asigurărilor sociale de sănătate, după caz.

Rexalarea restricţiilor pentru serviciile medicale acordate bolnavilor cronici

„Pentru pacienţii cu boli cronice cu schemă stabilă de tratament, medicii de familie pot elibera prescriptie medicala în continuare, fără a mai fi necesară o noua reevaluare a medicului specialist, respectiv fără a mai fi necesară reînnoirea scrisorii medicale iniţiale.
Pentru medicamentele ce fac obiectul contractelor cost-volum şi cost-volum-rezultat care se eliberează prin farmaciile cu circuit deschis, medicul de familie poate emite prescripție medicală în baza documentelor medicale care au fost emise pacientului – scrisoare medicala si/sau a confirmării înregistrarii formularului specific de prescriere.
Sunt cuprinse in proiectul de act normativ reglementari privin modul de acordare a unor tratamente necesare in anumite patologii care necesita masuri speciale. Pe perioada stării de urgență, în asistenţa medicală primară se instituie consultaţia la distanţă pentru afecţiuni respiratorii acute, subacute sau alte manifestări clinice sugestive pentru infecția cu coronavirus, care poate fi realizată prin orice mijloace de comunicare.
Medicul de familie va consemna consultațiile medicale la distanță în fișa pacientului și registrul de consultații, cu indicarea mijlocului de comunicare utilizat și a intervalului orar în care acestea au fost efectuate. Dacă în urma consultației la distanță, medicul ia decizia unui consult la cabinet/domiciliu, acesta este obligat să organizeze acordarea consultației în condiții de siguranță epidemiologică.
Medicii de familie și medicii de specialitate din specialităţile clinice aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, pot prescrie medicamente cu și fără contribuție personală și în situația în care pacientul cu o boală cronică stabilizată nu poate fi prezent la cabinet, prescrierea nefiind o consecință a actului medical propriu conform reglementărilor legale în vigoare. Prescripția electronică online emisă în aceste condiții este transmisă pacientului prin mijloace de comunicare electronică.
Pe perioada stării de urgență se suspendă obligativitatea utilizarii cardului national de sanatate, precum si obligativitatea transmiterii în platforma informatică a asigurărilor de sănătate (PIAS) a serviciilor medicale și a servicilor de îngrijiri la domiciliu înregistrate off-line, precum și a dispozitivelor medicale eliberate off-line, în maximum 3 zile lucrătoare de la data acordării, respectiv eliberării acestora.
Formele farmaceutice cu administrare orală, precum şi formele farmaceutice cu administrare subcutanată/intramusculară ale medicamentelor prescrise de medicul de specialitate, utilizate in cadrul programelor naționale de sănătate publică și curative – cu exceptia Programului naţional de sanatate mintală – care se eliberează exclusiv prin farmaciile cu circuit închis ale unităților sanitare cu paturi, pot fi eliberate și unei persoane care ridică medicamentele în numele bolnavului, urmare a evaluării bolnavului de medicul de specialitate din spital prin orice mijloace de comunicare.
De asemenea, materialele sanitare consumabile utilizate în cadrul Programului national de diabet zaharat şi Programului naţional de tratament pentru boli rare – epidermoliză buloasă, care se eliberează exclusiv prin farmaciile cu circuit închis ale unităților sanitare pot fi eliberate si unei persoane care ridică materialele sanitare consumabile în numele bolnavului, sau pot fi transmise la domiciliul bolnavului in situaţia in care unitatea sanitara are aceasta posibilitate.
Se va prelungi cu 90 de zile termenul de valabilitate al biletelor de trimitere pentru specialități clinice și a biletelor de trimitere pentru specialități paraclinice, a prescripţiei medicale pentru dispozitive medicale, al deciziei de aprobare pentru efectuarea investigației PET-CT.
Proiectul prevede prelungirea termenelor de aplicare ale actelor normative referitoare la pachetele de servicii şi a Contractului-cadru, precum si al programelor nationale de sanatate pana la data de 14 aprilie 2020. De asemenea, sunt cuprinse in acest proiect o serie de reglementari referitoare la modul de finantare a furnizorilor de servicii medicale pe perioada instituirii starii de urgenţă”, se menţionează într-un comunicat de presă.