Rezultatul financiar al grupului s-a ridicat la 488,4 milioane euro, în creștere cu 9%, conform informațiilor remise, marți, AGERPRES.

"Toate cifrele din raportul nostru aferent primului semestru din 2017 indică o îmbunătățire a situației comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Aceasta demonstrează angajamentul nostru pentru o relație stabilă și de încredere cu toți partenerii noștri. De asemenea, lucrăm în mod consecvent și eficient la programul nostru de management 'Agenda 2020', care a înregistrat progrese semnificative față de trimestrul anterior, în special în ceea ce privește zona de servicii de asistență", a declarat Elisabeth Stadler, CEO al Vienna Insurance Group.

VIG a subscris în primele 6 luni prime de 4,97 miliarde euro la nivelul întregului Grup, ceea ce reprezintă o creștere de circa 1% față de aceeași perioada a anului trecut. Evoluția subscrierilor a continuat să fie afectată de declinul segmentului polițelor de asigurare de viață cu primă unică (—24,4%), potrivit reprezentanților companiei. Excluzând produsele cu primă unică, creșterea s-a situat la un nivel de 5,2%.

Investițiile Grupului, inclusiv numerarul și echivalentele de numerar, erau în valoare de 36,8 miliarde euro la finalul primului semestru din 2017 (36,2 miliarde euro la 31 decembrie 2016). Rata de solvabilitate Solvency II la nivelul Grupului VIG a crescut la 224,5% în primul semestru din 2017, comparativ cu 194,5% la finalul lui 2016.

"Cu excepția asigurărilor de viață cu primă unică, s-au înregistrat creșteri clare pe toate segmentele de business. În Republica Cehă, Slovacia și Ungaria primele subscrise au continuat să crească. Un avans foarte bun, de 7,3%, s-a înregistrat în Polonia, pe fondul unei creșteri pe segmentele auto, proprietăți și asigurări de viață. În Georgia, Serbia și Bulgaria s-au înregistrat creșteri de două cifre. Pe lângă performanța generală foarte bună, evoluția excepțională a primelor în Statele Baltice (+132%) s-a datorat și consolidării cu rezultatele BTA Baltic pentru prima dată anul acesta. Pe fondul politicii restrictive de subscriere pe segmentul produse de asigurare cu primă unică, Austria a înregistrat o scădere per total a primelor de 4,3%. Excluzând impactul produselor de asigurare cu primă unică, primele au crescut cu 1,2%", se menționează în comunicat.

Profitul înainte de impozitare al Grupului, de 220,5 milioane euro, a fost semnificativ mai mare comparativ cu rezultatul de 201,3 milioane euro înregistrat anul trecut. Creșterea profitului s-a datorat în principal îmbunătățirii ratei combinate și rezultatului financiar. Creșteri semnificative ale profitului s-au înregistrat în special în România (+62,9%) și Polonia (+58,4%). Aceasta s-a datorat în principal măsurilor pe termen lung de îmbunătățire a businessului de asigurări auto în ambele țări. Austria, Republica Cehă, Slovacia și Polonia au fost printre țările cu cea mai mare contribuție în termeni absoluți la profitul Grupului.

Rezultatul financiar a fost de 488,4 milioane euro, în creștere cu 8,7% față de anul anterior. Aceasta s-a datorat în primul rând creșterii veniturilor din consolidarea completă a entităților non-profit ale grupului și profiturilor semnificative obținute din vânzarea de active.

Rata de solvabilitate era de 224,5% la 30 iunie 2017 (față de 194,5% la 31 decembrie 2016). O creștere moderată a ratei de randament fără risc, dinamica pozitiva a pieței și emiterea de obligațiuni subordonate în primul semestru a avut un efect pozitiv asupra ratei de solvabilitate la nivelul Grupului VIG.

VIG promovează și zona serviciilor de asistență în programul de management "Agenda 2020" și se concentrează pe înființarea de companii proprii în acest sector.

"Acolo unde este posibil, preferăm să furnizam servicii pe întregul lanț de valoare, de la oferirea de produse de asigurare clienților, la servicii de management al daunelor și asistență. Controlul întregului proces de management al daunei — de la contactul inițial la plata compensației — ne permite să influențăm semnificativ și să îmbunătățim în continuare calitatea serviciilor oferite de companiile noastre. În plus, faptul că lucrăm în mod selectiv cu service-uri autorizate, eliminând furnizorii terți, generează avantaje de cost suplimentare", a explicat Elisabeth Stadler.

O nouă companie VIG de servicii de asistență tocmai a fost înființată în România. Prima companie de asistență a VIG a fost lansată în 2013 în Republica Cehă.

Vienna Insurance Group (VIG) este principalul expert pe piața asigurărilor în Austria, precum și în Europa Centrală și de Est. VIG este compania cel mai bine cotată dintre emitenții care fac parte din ATX, indicele principal al Bursei de Valori din Viena. Grupul este, de asemenea, listat la Bursa din Praga.

Te-ar putea interesa și: