Producţia anuală de tractoare încape lejer în parcarea de la Inter

Dezavantajaţi faţă de proiectele finanţate de UE, învinşi de tehnologia occidentală şi asediaţi de interese imobiliare, fabricanţii locali de echipamente agricole se chinuie să rămână pe linia de plutire.

Înainte de 1990, România producea peste 40.000 de tractoare pe an. În 2001, numărul lor scăzuse la 5.300 de bucăţi, iar în 2006 companiile autohtone au raportat fabricarea a 3.300 de unităţi. Surse din piaţă spun că, după închiderea uzinei din Braşov, în 2007, producţia internă din domeniu s-a prăbuşit, ajungând la numai câteva zeci de unităţi anual. De altfel, potrivit raportului anual al lui MAT Craiova (rămas, în perioada 2007-2009, singurul fabricant local din domeniu), în 2008 au avut loc vânzări de circa 1,8 milioane de euro. La un preţ mediu de 25.000 de euro, se poate estima că doljenii au reuşit să comercializeze, anul trecut, numai circa 70 de tractoare. Mai mult, potrivit preşedintelui CA al MAT, Dănel Dinu, compania nu a reuşit să vândă nici măcar un singur tractor în primele trei luni ale anului 2009.

Şi Romet Buzău a fost silit să tragă pe dreapta. „Am produs, în 2002-2003, tractoare Landini, după care am fabricat subansamble şi piese pentru Tractorul Braşov“, explică Elena Manolescu, responsabila departamentului de agricultură şi irigaţii din cadrul grupului. În prezent, activitatea productivă a diviziei se restrânge la sisteme de irigaţii, Romet transformându-se din fabricant în importator de tractoare (produse de americanii de la Case IH).

Nici afacerile cu alte utilaje agricole (combine, motocositori, maşini de semănat, erbicidat şi recoltat etc.) nu stau pe roze. „Comenzile au mai scăzut faţă de anul trecut, există şi acorduri-cadru în cazul cărora nu am mai semnat vreun contract de livrare în 2009, dar sperăm să ne revenim“, arată Camelia Duduman, directoarea de marketing a Legmas Năvodari. Şi Mecanica Ceahlău din Piatra-Neamţ estimează venituri în scădere cu circa 26% în 2009 şi ar dori să efectueze o mărire de capital de opt milioane de lei, în scopul de a pătrunde şi în alte domenii, mai profitabile (producţia de echipamente pentru sectoarele energetic şi medical).

De ce pierd mereu producătorii autohtoni

Interesele imobiliare ar putea explica, în parte, declinul abrupt al fabricanţilor autohtoni de utilaje agricole: cele mai mari unităţi din domeniu ocupau terenuri întinse în mijlocul a două dintre cele mai dinamice oraşe din România. Astăzi, locul uzinei Tractorul din Braşov urmează să fie luat de un mall şi un ansamblu rezidenţial. O situaţie similară în Bucureşti: Semănătoarea se transformă în Sema Parc, complex de apartamente, birouri şi spaţii comerciale. Impactul asupra producţiei din domeniu: de la aproximativ 750 de combine în 1995 la numai 45 în 2006 şi de la circa 10.000 de semănători pe an la începutul anilor ’90 la numai 800 în 2006.

Însă, tehnologiile învechite, lipsa fondurilor necesare pentru investiţiile în modernizare şi restructurare şi, nu în ultimul rând, opoziţia mai mult sau mai puţin făţişă a salariaţilor din domeniu la proiectele de înnoire ce le-ar fi putut pune în pericol locurile de muncă (celebru fiind cazul sindicaliştilor de la Semănătoarea, care i-au pus pe fugă, în 1995, pe investitorii de la New Holland) au jucat roluri importante în drama industriei româneşti de utilaje agricole.