Cele mai multe schimbări din ultima vreme în materie de TVA au venit din adoptarea Directivei europene privind sistemul comun al TVA (Directiva 2006/112) și din directa aplicabilitate a jurisprudenței Curții Europene de Justiție. Suntem europeni la adoptare, dar nu ne vindecăm de problema întârzierii rambursării de TVA. Fenomenul este, de fapt, generalizat, autoritățile fiscale părând parcă încremenite în timp (precum piramidele egiptene) atunci când vine vorba de soluționarea cererilor contribuabililor, însă se resimte cu precădere în cazul rambursărilor de TVA. Nu sunt puține cazurile contribuabililor care au renunțat la cererea de rambursare, preferând să aștepte până când suma respectivă ar putea fi compensată cu TVA-ul colectat.
La acest capitol, campion este, bineînțeles, Bucureștiul, unde întârzierile de peste un an reprezintă norma. Impactul asupra activității contribuabililor este major, mai ales în condițiile de piață actuale – în care toată lumea aleargă după lichidități. Unul din principiile fundamentale ale TVA-ului este cel al neutralității fiscale, instituit prin articolul 1(2) din Directiva 2006/112, ce presupune că „la fiecare operațiune TVA, calculată la prețul bunurilor sau serviciilor la o cotă aplicabilă bunurilor sau serviciilor respective, este exigibilă după deducerea TVA suportate direct de diferitele componente ale prețului“. Or, în situațiile în care cererile de rambursare sunt soluționate după mai bine de un an, afectând activitatea contribuabililor, putem spune că principiul neutralității fiscale mai există doar pe hârtie.
Posibile soluţii, blocate de Fisc

Problema ar fi putut fi rezolvată, măcar parțial, prin intermediul articolului 30 din Codul de procedură fiscală, ce instituie posibilitatea cesiunii creanțelor fiscale ale contribuabililor. Contribuabilii ce înregistrează TVA de rambursat ar fi avut astfel posibilitatea să ajungă la înțelegeri cu partenerii comerciali prin care să le cesioneze acestora creanța reprezentată de TVA-ul de rambursat, urmând ca aceștia să compenseze suma respectivă cu obligațiile fiscale proprii și să încaseze eventualele diferențe. Numai ca în acest caz autoritățile fiscale înţeleg să considere nule contractele de cesiune încheiate înainte de finalizarea inspecției fiscale ce are loc în scopul soluționării decontului de TVA cu opțiune de rambursare, făcând astfel absolut inutilă această prevedere. După finalizarea inspecției fiscale, de regulă mai durează maximum o lună până când suma aprobată la rambursare este efectiv restituită. Contribuabilii au de asemenea posibilitatea să se adreseze instanțelor în obligarea ANAF la soluționarea cererilor acestora, numai că, de cele mai multe ori, nici această abordare nu este eficientă, din cauza termenelor destul de îndelungate date de instanțe.
Statul să plătească

În atari condiții, un instrument la îndemână ce ar putea aduce unele schimbări, în timp, la nivelul autorităților române, îl reprezintă dobânzile de întârziere la care contribuabilii au dreptul, în baza articolului 124 din Codul de procedură fiscală. Acestea însă nu se acordă automat, așa cum considerăm că ar fi normal, ci trebuie solicitate. Deși numărul contribuabililor ce aleg să solicite dobânzi de întârziere este în creștere, aici ne lovim, încă destul de des, de o altă mentalitate învechită – aceea a contribuabililor care ezită să-și ceară drepturile de teamă să nu „supere“ autoritățile. Este nevoie să renunțăm la aceste idei preconcepute și să înțelegem că banii au un cost și că fiscul, la rândul lui, nu ține cont de „prietenii“ sau sentimente atunci când trebuie să stabilească majorări și penalități de întârziere. Trebuie știut că, în practică, dobânzile de întârziere nu se obțin foarte ușor. Autoritățile nu soluționează favorabil astfel de solicitări, invocând tot felul de argumente și forțând contribuabilul să se adreseze instanței. Acest lucru este posibil și din cauza faptului că prevederile Codului de procedură fiscală nu sunt tocmai favorabile contribuabililor, ca în multe alte cazuri. Dacă nerespectarea de către autorități a termenului de 45 de zile ar fi direct sancționată de Codul de procedură fiscală prin aplicarea de dobânzi de întârziere, atunci lucrurile ar fi mult mai clare și ușoare. Aceasta nu se întâmplă însă, autoritățile fiscale fiind, în astfel de cazuri, „mai egale“ decât contribuabilii. Acest fapt nu trebuie însă să ne oprească să ne exercităm drepturile pe calea instanței.
Cu cât vor fi mai multe astfel de solicitări din partea contribuabililor, cu atât cresc șansele ca lucrurile să se schimbe. Practica noastră recentă ne-a arătat că astfel de solicitări adresate instanței sunt câștigătoare (e adevărat, după o perioadă destul de lungă de timp). În plus, trebuie să fim conștienți de faptul că atunci când ni se cuvin dobânzi de întârziere și nu le solicităm, nu facem decât să finanțăm birocrația cu dobândă zero.

Gabriel Biriș,
Sorin Biban,
Biriș Goran SCPA


Te-ar putea interesa și: