Principalul risc pentru economia americană. Nu e China, euro sau problemele din Orientul Mijlociu

Principalul risc pentru economia americană. Nu e China, euro sau problemele din Orientul Mijlociu
Publicat de CAPITAL la 30 martie 2013, 11:06

Îmbunătățirea datelor economice în SUA, inclusiv creșterea solidă a veniturilor personale și a cheltuielilor populației, i-a făcut pe mulți analiști să-și revizuiască estimările de creștere a PIB-ului. Cu toate acestea, scrie Business Insider, economia rămâne fragilă iar riscul de recesiune este în continuare prezent.

Ce ar putea să arunce din nou economia în recesiune? Motivele cele mai des citate sunt o restrângere preamatură a creditului din partea Rezervei Federale, contagiunea crizei euro, încetinirea bruscă a creșterii economice din China sau problemele din Estul mijlociu.  Și totuși, economistul David Rosenberg, de la Gluskin Sheff, una din marile firma canadiene de administrarea a activelor, crede că niciunul dintre aceste motive nu va cauza recesiunea. Potrivit lui Rosenberg, dacă va începe o nouă criză în America aceasta va fi determinată de către Washington.”În acest moment singura întrebare care se pune este dacă va fi sau nu recesiune din nou. Orice altceva este neimportant. Ei bine, nu e nicio șansă ca Fed să majoreze rata dobânzilor. Deci, pentru a reintra în recesiune ar fi nevoie de un șoc negativ. Nu-l văd venind din Europa, din China, din Orientul Mijlociu. Nici sectorul imobiliar nu mai poate împinge economia înapoi. (…) De fapt, dacă ar fi să vorbim de un risc, acesta nu poate veni decât din zona fiscalității, a hotărârilor politicienilor care ar putea încerca o schemă riscantă de genul recesiunii lui Roosvelt din 1938-1938 sau a majorării premature a taxelor din Japonia în 1997-1998”, spune Rosenberg.
Astfel, dacă politicienii vor evita o eroare fiscală, riscul de recesiune se reduce puternic (până la în jur de 6% potrivit unor analiști bancari) și nu ne rămâne decât să ne luptăm în continuare cu efectele post-criză din economie, mai spune Rosenberg. Mai exact, ”eroarea fiscală” ar însemna încercarea de a înnăspri fiscalitatea și a majora taxele în efortul de a reduce deficitele bugetare într-un moment în care economia este slabă.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.