Breaking news! Primul deces din cauza coronavirus al unui cadru medical din România. Despre cine este vorba
Coronavirusul face ravagii în România. S-a convirmat oficial primul deces al unui cadru medical. S-a aflat despre cine este vorba.
Sunt probleme foarte mari din cauza coronavirusului în România. S-a înregistrat primul deces al unui cadru medical din România.
Primul deces al unui cadru medical
Ministerul Sănătății confirmă primul deces în urma infectării cu noul corinavirus în rândul personalului medical.
Este vorba despre un ambulantier în vârstă de 53 de ani din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
Bărbatul a prezentat simptomatologie COVID 19 în data de 24 martie 2020. A fost testat și a primit rezultatul pozitiv in data de 30 martie 2020. Acesta a fost internat la domiciliu și nu a acceptat internarea. A decedat la domiciliu astazi, 7 aprilie 2020.
Ministrul Sănătății , Nelu Tătaru își exprimă regretul față de această pierdere și transmite condoleanțe familiei. Ministrul Sănătății este alaturi de personalul medical din cadrul SAJ Suceava.
In prezent, conform raportărilor din teritoriu la INSP, un număr de 699 cadre medicale sunt infectate cu noul coronavirus, spun autoritățile.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





