Primarul Moscovei, Iuri Lujkov, este cel mai bogat funcţionar din Rusia, cu un venit familial estimat la 30,9 miliarde de ruble (789 milioane euro) în 2009, potrivit unui clasament publicat miercuri de ediţia locală a revistei Forbes.

Declaraţia sa de venituri a fost relativ modestă pentru 2009, cu 7,98 milioane de ruble (203.600 de euro).

Soţia lui Lujkov, Elena Baturina, care conduce grupul BTP, este considerată cea mai bogată femeie din Rusia, cu o avere evaluată la 2,3 miliarde de euro.

Clasamentul efectuat de Forbes este primul care se referă la funcţionari, parlamentari şi conducători de companii publice.

Preşedintele rus Dmitri Medvedev a obligat anul trecut funcţionarii publici să îşi publice declaraţiile de avere, în vederea combaterii evaziunii fiscale.

Nouă din primii zece clasaţi în top sunt parlamentari din cele două camere legislative (Duma şi Consiliul Federaţiei). Dintre aceştia, opt sunt membri ai partidului Rusia Unită, condusă de premierul Vladimir Putin.

La mare distanţă de primarul Moscovei, în clasament se mai află Serghei Pugacev, parlamentar, şi partenera sa Alexandra Tolstoi, prezentatoare de televiziune în Marea Britanie, cu venituri cumulate de trei miliarde ruble (76,6 milioane euro).

Vicepremierul Igor Ciuvalov, însărcinat cu problemele economice, este cel mai bogat ministru, cu venituri pe familie de 648 milioan ruble (16,5 milioane euro).

Anatoli Ciubais, director general al companiei de stat de nanotehnologie şi părintele privatizărilor din Rusia în anii ’90, se află pe poziţia 29, cu 224,6 milioane ruble (5,7 milioane euro).

Medvedev şi Putin nu figurează în lista Forbes.

SURSA: Mediafax