Radarul, care va fi modernizat, va putea detecta lansări de rachete balistice, de croazieră şi supersonice în zona mărilor Neagră şi Mediterană pentru a "asigura protecţie teritoriului Rusiei pe flancurile sudic şi sud-est", a declarat pentru Izvestia o sursă din cadrul complexului militar-industrial de la Moscova.

După destrămarea URSS, staţia radar de lângă Sevastopol a trecut la Ucraina, iar o perioadă a fost închiriată de Rusia, dar din cauza poziţiei Kievului acordul a fost rupt, a explicat ziarului menţionat expertul rus în domeniul Apărării Antiaeriene Mihail Hodarenok. Astfel, mai mult de zece ani radarul nu a mai fost exploatat, ajungând complet inoperabil. Moscova a compensat pierderea acestui radar prin lansarea în 2013 a staţiei radar de generaţie nouă Voronej-DM, în apropiere de Armavir, în sud.

Conform experţilor ruşi, staţia radar de la Armavir a preluat activitatea celor două radare de care Rusia se folosise în epocă în Ucraina – cel de la Mukacevo şi cel de lângă Sevastopol – precum şi a radarului Gabala din Azerbaidjan.

Activitatea crescută a navelor NATO şi SUA în zona mărilor Neagră şi Mediterană a determinat Moscova să ia în calcul recuperarea staţiei radar de lângă Sevastopol, scrie Izvestia.

Ministerului Apărării i-au fost propuse două variante de modernizare a acestui radar, a indicat sursa Izvestia din cadrul complexului militar-industrial. Prima variantă este una mai costisitoare: construcţia staţiei de la zero cu utilizarea tehnologiilor care au stat la baza noilor staţii radar de tip Voronej. Asupra acestei variante insistă armata. A doua variantă este mai ieftină şi presupune instalarea echipamentelor vechi care au rămas din epoca sovietică de la staţia radar Irkutsk, care nu a fost finalizată, similară celei de lângă Sevastopol. Urmează ca Ministerul Apărării din Rusia să ia o decizie în acest sens, dar sursa Izvestia a afirmat că ultima variantă ar fi de preferat din raţiuni economice.

Odată cu repunerea în funcţiune a radarului de lângă Sevastopol, Rusia va beneficia de o protecţie completă în eventualitatea unor atacuri cu rachete, susţine Vadim Koziulin, profesor la Academia militară din Moscova.

În 2013, radarul din Armavir a detectat şi urmărit testul cu rachetă americano-israelian Sparrow, în cadrul sistemului de apărare antirachetă. "Odată cu apariţia noii staţii de la Sevastopol, vom putem detecta rachete de croazieră mult mai puţin vizibile şi mult mai periculoase", spune el. Din Marea Mediterană, o rachetă americană de tipul Tomahawk ajunge la Moscova în ceva mai mult de 120 de minute. Astfel, radarului de lângă Sevastopol îi va reveni în sarcină detectarea lansării unei astfel de rachete şi activarea sistemului de apărare antirachetă rusesc, a menţionat Koziulin, conform Izvestia.

Moscova invocă permanent că lansatoarele verticale de rachete Mk-41 Aegis, amplasate la Deveselu, au fost folosite în trecut pentru lansarea de rachete cu rază medie de acţiune de pe nave militare americane. Acest tip de lansatoare ar fi fost utilizate de nave ale Forţelor navale americane pentru a lansa rachete de interceptare şi rachete cu rază medie de acţiune de tip Tomahawk, potrivit Moscovei care acuză SUA că prin aceasta încalcă prevederile Tratatul forţelor nucleare intermediare INF, în conformitate cu declaraţii făcute de-a lungul timpul de mai mulţi oficiali ruşi.

În mai multe rânduri, Washingtonul a dat asigurări că scutul antirachetă din Europa nu este îndreptat împotriva Rusiei şi a exprimat propriile nemulţumiri privind presupuse încălcări ale Tratatului INF de către Moscova. AGERPRES


Te-ar putea interesa și: