Preţul petrolului a coborât, joi, sub pragul de 60 de dolari pe baril, ca urmare a declinului bursei din SUA, a stocurilor mari de ţiţei ale Statelor Unite şi a temerilor privind economia mondială. Cotaţia ţiţeiului light SUA a scăzut cu 45 de cenţi, la 59,69 dolari pe baril, până la 14:28 GMT, iar petrolul Brent cu 11 cenţi, la 60,32 dolari.

Declinul preţului petrolului a ajuns la peste 15% în luna iulie, după o scădere de 4% miercuri. Potrivit analiştilor, cotaţia petrolului a fost afectată, joi, de deschiderea în scădere a bursei din SUA, după o evoluţie pozitivă a pieţelor de capital europene în prima parte a zilei.

„Creşterea din această dimineaţă a servit drept dovadă că pieţele monetare şi de capital influenţează în mare măsură preţul petrolului”, a spus Jim Ritterbusch, preşedintele companiei americane Ritterbusch and Associates.

Agenţia internaţională pentru energie a anunţat, miercuri, că stocurile de păcură şi motorină au crescut cu 3,7 milioane de barili săptămâna trecută, la maximul ultimilor 25 de ani.

Pesimismul pieţei petroliere a fost accentuat şi de estimările Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) că o recuperare a cererii la nivelul din 2008 ar putea dura mai mulţi ani. Astfel, ţările OPEC se aşteaptă ca exporturile propeii să atingă 31 miliarde de barili, ca în 2008, doar din 2013.

SURSA: Mediafax