Compania germană Rheinenergie, furnizorul de energie al orașului Köln, a anunțat luni că prețurile pentru unii clienți se vor dubla de la 1 octombrie, din cauza unei creșteri de 450% a costurilor de achiziție a gazului.

Creșteri semnificative la facturi din octombrie

Scăderea fluxurilor de gaz rusesc a forțat furnizorii de energie din întreaga Europă să cumpere combustibil la prețuri de piață semnificativ mai mari.

Rheinenergie a anunțat că va crește prețurile la gazele naturale la 18,30 cenți de euro pe kilowatt oră (Kwh), de la 7,87 cenți în prezent.

„Într-un apartament din Köln cu un consum anual de 10.000 Kwh, costul anual crește la aproximativ 2.002 euro (anterior: aproximativ 960 de euro)”, a precizat Rheinenergie într-un comunicat, potrivit Reuters.

Majorările de preț se vor aplica clienților care nu au contracte cu preț fix, a precizat compania pentru sursa citată.

O taxă pe care guvernul a introdus-o luna trecută pentru toți consumatorii de gaz începând cu 1 octombrie nu a fost inclusă în noile prețuri listate. Taxa va fi impusă tuturor clienților, inclusiv celor care vor beneficia de creșterile de preț din octombrie.

Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a declarat săptămâna trecută că taxa se va ridica între 1,5 eurocenți și 5 eurocenți pe kilowatt oră, ceea ce înseamnă că o gospodărie de patru persoane s-ar putea confrunta cu costuri suplimentare de până la 1.000 de euro pe an.

Ministerul Economiei a refuzat să comenteze anunțul Rheinenergie

„Este adevărat că prețurile la gaze și energie au crescut semnificativ de la începutul războiului Rusiei … și că, în consecință, cresc și prețurile de achiziție pentru companii”, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului.

După ce Rheinenergie a anunțat creșterile de prețuri, pe site-ul companiei a apărut un mesaj de avertizare a clienților cu privire la timpii lungi de așteptare la linia sa telefonică, din cauza volumului mare de apeluri.

Prețurile pentru încălzirea urbană vor crește, de asemenea, de la 407 euro pe an la aproximativ 705 euro în 2022 pentru un apartament mediu din Köln.

Compania își va informa toți clienții săi de gaze naturale cu privire la creșterea prețurilor, iar plata lunară anticipată va fi ajustată pentru a evita facturile anuale ridicate, a precizat aceasta, adăugând că și chiriașii care își plătesc costurile de energie odată cu chiria ar trebui să își ia măsuri de precauție împotriva unor plăți restante mai mari.