Primul fost preşedinte francez condamnat pentru deturnare de fonduri publice şi abuz de putere

Primul fost preşedinte francez condamnat pentru deturnare de fonduri publice şi abuz de putere
Publicat de CAPITAL la 15 decembrie 2011, 12:23

Un tribunal francez l-a condamnat astăzi pe fostul preşedinte Jacques Chirac pentru deturnare de fonduri publice şi abuz de putere, relatează Reuters

El este acuzat că timp de trei ani (1992 – 1995), a permis ca mai multe persoane care lucrau pentru partidul său, RPR (predecesorul UMP, partidul actualului preşedinte Nicolas Sarkozy), să primească bani de la Primăria Parisului. Chirac a negat mereu existenţa unui "sistem organizat", însă și fostul ministru de externe, Alain Juppe, pe atunci mâna dreaptă a lui Chirac, a fost condamnat în legătură cu această afacere.

Chirac, în vârstă de 79 de ani, a fost președintele Frantei între 1995 și 2007. El este primul fost preşedinte francez din istorie condamnat și riscă 10 ani de inchisoare și o amendă de până la 150.000 de euro.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.