Moscova şi Bruxelles-ul vor demara, la începutul lui 2012, discuţii privind o posibilă exceptare a companiile ruseşti de energie de la regulile Uniunii Europene (Third Energy Package), care cer separarea activităţilor de producţie de energie, transport şi vânzare, potrivit comisarului european pentru energie, Gunther Oettinger.

"Suntem de acord să înceapă negocierile cu experţii europeni la începutul lui 2012 pentru a vedea în ce măsură putem aplica aceste excepţii pentru proiectele de infrastructură din domeniul gazelor naturale", a afirmat Oettinger, după discuţii purtate cu Sergei Shmatko, ministrul rus al Energiei.

Oficialii europeni consideră că modificările care pot fi aduse la Third Energy Package sunt indezirabile şi nerealiste, dar unele excepţii pot fi făcute. Acest pachet de măsuri afectează în special Gazprom, care produce, transportă şi vinde gaze naturale.

Este afectat mai ales proiectul gazoductului South Stream, prin care care Gazprom, împreună cu partnerul italian Eni, vrea să vândă gaze în Europa. Acesta este văzut de mulţi analişti drept un rival pentru proiectul Nabucco. South Stream ar urma să transporte gaze naturale din Rusia, iar Nabucco din Azerbaidjan, ambele destinaţii fiind Uniunea Europeană.

Te-ar putea interesa și: