Premiu pentru cultură
Programul Uniunii Europene „Cultura (2007 – 2013)“ îşi propune organizarea şi implementarea unui premiu anual al Uniunii Europene în domeniul patrimoniului cultural, cu scopul recunoaşterii iniţiativelor exemplare şi a celor mai bune practici individuale, ale comunităţilor locale sau ale organizaţiilor care contribuie la protejarea, conservarea, promovarea şi valorificarea moştenirii culturale. Cu un buget de 200.000 de euro, programul are drept finalitate alegerea
Programul Uniunii Europene „Cultura (2007 – 2013)“ îşi propune organizarea şi implementarea unui premiu anual al Uniunii Europene în domeniul patrimoniului cultural, cu scopul recunoaşterii iniţiativelor exemplare şi a celor mai bune practici individuale, ale comunităţilor locale sau ale organizaţiilor care contribuie la protejarea, conservarea, promovarea şi valorificarea moştenirii culturale. Cu un buget de 200.000 de euro, programul are drept finalitate alegerea unui organism care va organiza, implementa şi acorda acest premiu al Uniunii Europene. Finanţarea poate fi cerută de către organizaţii publice sau private cu personalitate juridică şi cu o vastă experienţă în domeniul conservării şi măririi patrimoniului cultural, cu sediul în statele membre ale Uniunii Europene, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein, în statele candidate şi în ţările din Balcanii de Vest. Termenul limită pentru trimiterea cererilor de finanţare este 28 februarie 2007.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





