Premiile Oscar 2021. Cine este cel mai bun actor în rol principal. Acesta este filmul care i-a uimit pe americani

Amintim că Premiile Oscar sunt oferite în fiecare an pe baza voturilor exprimate de cei aproximativ 9.000 de membri ai Academiei de film americane (Academy of Motion Picture Arts and Sciences – AMPAS).

Cel mai bun film

În ceea ce privește lungmetrajele, această categorie a fost câștigată de filmul ”Nomadland”. Pe lângă acesta au fost nominalizate și producţiile cinematografice „The Father”, „Judas and the Black Messiah”, „Mank”, „Minari”, „Nomadland”, „Promising Young Woman”, „Sound of Metal”, „The Trial of the Chicago 7”.

”Nomadland” a primit deja premiile BAFTA şi Globul de Aur la aceeaşi categorie. În plus, Chloe Zhao a primit OScarul pentru regie. Scenariul filmului este scris de Chloe Zhao, pornind de la cartea semnată de Jessica Bruder.

Cel mai bun actor în rol principal

Așadar, în 2021, cel mai bun actor în rol principal a fost Anthony Hopkins.  Este de menționat că, după rolul lui din ”The Father”, mulțumită interpretării sale, a fost recompensat cu trofeul pentru cel mai bun actor în rol principal. Noul trofeu l-a făcut pe acesta să devină cel mai vârstnic câştigător al premiului Oscar în categoriile de interpretare.

La această categorie au fost nominalizaţi actorii Riz Ahmed („Sound of Metal”), Chadwick Boseman („Ma Rainey’s Black Bottom”), Anthony Hopkins („The Father”), Gary Oldman („Mank”), Steven Yeun („Minari”).

Cea mai bună actriță în rol principal

Datorită modului impecabil în care a jucat în lungmetrajul ”Nomadland”, Frances McDormand a câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal din acest film.

La această categorie au concurat actriţele Viola Davis („Ma Rainey’s Black Bottom”), Andra Day („The United States vs Billie Holiday”), Vanessa Kirby („Pieces of a Woman”), Frances McDormand („Nomadland”), Carey Mulligan („Promising Young Woman”).

Amintim că Frances McDormand a devenit prima persoană care câştigă două premii Oscar cu acelaşi film („Nomadland”), în calitate de actriţă dar şi ca producătoare.

Chiar dacă filmul românesc ”Colectiv” a fost nominalizat la categoriile documentar și cel mai bun film străin, acesta nu a câștigat la niciuna dintre ele.

Sursă foto: Dreamstime