Ponta: Nu putem tripla salariile de mâine

Ponta: Nu putem tripla salariile de mâine
Publicat de Diana State la 1 septembrie 2015, 12:32

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că Guvernul încearcă să facă lucruri concrete în privinţa salariilor medicilor, menţionând mărirea salarială din sistemul sanitar de 25% de la 1 octombrie, dar a subliniat că măsuri de genul triplării salariilor acestora nu se pot aplica la acest moment întrucât nu există resursele necesare.

"Eu aş fi mulţumit, şi dumneavoastră, ca medicii din România să aibă salarii şi mai mari, că le merită cei mai mulţi dintre ei, să aibă condiţii mai bune. Însă, ceea ce am discutat, această mărire care intră efectiv în vigoare la 1 octombrie, la fel anul viitor, investiţiile pe care le-am făcut, arată o anumită gândire şi înţelegere şi respect pentru ei. Altfel, am spus-o şi zilele trecute, dacă aş putea aş tripla salariile medicilor mâine, dar nu avem resursele necesare. Însă, după cum aţi văzut, încercăm să facem lucruri concrete. Şi acolo unde alţii au tăiat 25% noi am pus 25%", a afirmat premierul, la ieşirea din şedinţa coaliţiei de guvernare, desfăşurată la sediul PSD. AGERPRES

Informații articol
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.