„M-am distrat şi cu cei puşi de Dragnea să spună că poza e falsă”, susţine Victor Ponta, într-o nouă postare pe Facebook, la câteva ore după ce a publicat o fotografie care îi înfăţişează pe Liviu Dragnea şi George Maior, cu Laura codruţa Kovesi în fundal. Fostul premier dă de înţeles că ar mai putea prezenta şi alte fotografii şi, făcând referire la nunta recentă a fiului lui Dragnea, spune şi cât s-ar fi strâns la final din aşa-numitul „dar”.

„M-am distrat cu postarea lui Mihai Sturzu / si m-am distrat si cu cei pusi de Dragnea sa spuna ca poza e falsa – ca sa ne distram mai tare merg diseara de la ora 21 la B1 TV in direct sa arat poza in original …. si poate mai gasesc / astept de maine sa vad cine se lupta sa va demonstreze cu “pixelii” ca nu e asa ( ca doar Dragnea de la Basescu a invatat tot)!

Dincolo de orice insa lucrurile sunt foarte serioase – un om de o fatarnicie si perversitate fara precedent (cumparand sustinere cu functii si bani publici) a mintit o tara intreaga de peste un an ca sa lupta cu Statul Paralel, cu Soros, cu tot felul de inventii si bazaconii! Si in acest timp a distrus si furat tara, si-a cocotat analfabetele in fotolii de conducere, a confiscat Parlamentul , Guvernul si PSD , a intors Romania de la drumul sau european si de dezvoltare – dupa care a facut o nunta cu Marea Adunare Nationala la care a primit “dar” 800.000 euro !
Cine spune si acum ca il crede pe Dragnea inseamna ca este cel mai cinic mincinos – nu mai are scuza naivitatii!”, a scris Victor Ponta pe pagina sa de Facebook.