Ministrul Energiei, Virgil Popescu, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, au fost joi, 27 mai, prezenţi la ceremonia de inaugurare a lucrărilor pentru viitoarea centrală de cogenerare de pe platforma Petromidia.

Cu această ocazie, cei doi oficiali au vorbit despre investiţiile strategice de pe piaţa de energie din România, despre gazele din Marea Neagră, dar şi despre Legea consumatorilor vulnerabili.

Când va trece Legea consumatorilor vulnerabili de Parlamentul României?

“Împotriva reglementărilor europene, guvernele de dinaintea noastră practic au anulat liberalizarea preţurilor la energie, au impus preţuri fixe pentru consumatorii casnici şi pentru producători.

Noi am fost sub riscul infringementului din cauza reglementărilor adoptate de majorităţile anterioare, drept pentru care noi am revenit la trendul normal şi liber, să avem o piaţă a energiei, deci o liberalizare pe piaţa energiei.

Le-am promis românilor că odată cu revenirea la acest trend firesc, să existe o piaţă a energiei şi nu să se fixeze preţurile administrativ, să adoptăm această lege privind consumatorul vulnerabil. Ce urmăreşte ea: pentru categoriile vulnerabile, familiile sau cetăţenii cu venituri mici, să existe posibilitatea subvenţionării contravalorii facturii la energie.

Proiectul de lege a trecut de Senat, intră în dezbaterea Camerei Deputaţilor. Pentru noi este o prioritate adoptarea acestei legi şi sper ca până la finalul sesiunii parlamentare să adoptăm această lege. (…) Ea va intra în dezbaterea comisiilor de specialitate, comisia de Industrii-Servicii, celelalte comisii şi vom asigura o dezbatere serioasă”, a declarat Ludovic Orban, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Proiectele majore din energie ce vor primi bani prin PNRR

Ministrul Energiei a oferit detalii despre proiectele strategice pentru România în domeniul energiei ce vor fi finanţate prin intermediul PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență).

“În PNRR avem mai multe direcţii majore. Avem producere de hidrogen şi aici avem două proiecte mari, unul al Hidroelectrica şi altul al Nuclearelectrica.

Avem energie regenerabilă, dar energie regenerabilă obligatoriu în backup, cu stocaj. Să putem echilibra reţeaua, să putem avea disponibilă putere atunci când avem nevoie de ea.

Şi avem, ţin foarte mult la un concept nou pe care l-am dezvoltat, l-am discutat şi a fost foarte bine primit la nivelul Comisiei Europene: un concept de green city. Este aici o locaţie la Constanţa şi mai este una la Halânga, în judeţul Mehedinţi. Este un concept de producţie a energiei electrice din amestec gaz natural cu 30% hidrogen, hidrogen produs din energie regenerabilă, panouri fotovoltaice.

Deja aici avem o reducere a emisiilor de CO2 la nivelul taxonomiei actuale a Comisiei Europene. Apoi captare de CO2, deci reducem şi mai mult CO2-ul… şi injecţia acestui CO2 în agricultură, în sisteme de seră. (…) Avem calcule făcute, putem extinde suprafaţa de sere până la zero emisii. Deci avem un concept de green city care poate ajunge până la zero emisii de CO2”, a explicat Virgil Popescu.

Se doreşte o majoritate în Parlament în favoarea Legii offshore mai mare decât cea cea guvernamentală

“Aşa cum aţi văzut în programul de guvernare, este o prioritatea modificarea Legii offshore. Nu o vom face prin ordonanţă de urgenţă sau prin proiect legistlativ, aceasta se va face prin lege în Parlament.

Suntem în discuţii în cadrul coaliţiei de guvernare şi cred că, în cel mai scurt timp, vor avea un proiect de lege depus în Parlament, asumat de coaliţia de guvernare, pentru care eu îmi doresc o majoritate mai mare decât majoritatea guvernamentală din acest moment.

Sunt convins că pe acest proiect major pentru România, practic extragerea gazelor naturale, vedeţi, avem foarte multe proiecte de folosire a gazului natural în interiorul ţării, avem nevoie de gazele naturale, vrem să le consumăm în interiorul ţării pe cât mai mult posibil. Ne bazăm pe această rezervă din Marea Neagră şi trebuie să o scoatem, este evident. Este păcat că s-au pierdut trei ani de zile pe vremea vechilor guverne PSD cu această lege şi s-a trenat demararea investiţiilor din Marea Neagră”, a mai precizat ministrul Energiei, Virgil Popescu, referitor la rezerva de gaze din Marea Neagră.