Plecarea lui Juan Carlos I: Soluție dureroasă, dar terapeutică

Plecarea lui Juan Carlos I, fostul rege al Spaniei este într-adevăr o soluție dureroasă, însă acest lucru poate fi privit pozitiv dintr-o altă lumină, se arată într-un editorial realizat de La Vanguardia.

Juan Carlos I părăsește Spania. Iată o veste dureroasă și, în același timp, terapeutică, care salvează instituția monarhică de perspectiva unei crize. Este și o veste reconfortantă, deoarece dezvăluie efortul neobosit al regelui Felipe de a ține pasul cu vremurile și de a rămâne fidel discursului său inaugural, bazat pe morală. În acel prim discurs, Felipe VI a implicat instituția pe care o încarnează în lupta împotriva corupției, una dintre cele mai mari racile ale Spaniei democratice. Această luptă are, pentru monarh, consecințe personale importante: renunțarea la moștenirea materială și la prezența propriului său tată. 

Monarhia nu mai putea tolera mult timp, cu atât mai puțin în plină criză sanitară și economică, erodarea reputației sale: informațiile despre presupusele afaceri obscure și comisioanele ilegale ale regelui emerit, publicarea unor dezvăluiri certe sau simple fabulații ale ”prietenei” sale Corinna zu Sayn-Wittgenstein, investigațiile jurnalistice pe marginea contului fabulos din Elveția sau a fundației obscure din Panama și, în sfârșit, ecoul scandalos pe care aceste informații și revelații, reale sau manipulate de interese, îl au pe rețelele de socializare și în mass-media spaniole și străine. 

Corupția regelui

Presupusa corupție a regelui emerit, trebuie amintit, nu a fost dovedită și nici măcar judecată. Dar a subminat forța etică a instituției monarhice, pilonul arhitecturii noastre democratice.

Decizia regelui emerit este inedită și a fost salutată de regele Felipe al VI-lea. Din punct de vedere personal și familial, a fost, fără îndoială, o decizie dură și dificilă pentru amândoi. Pentru instituția monarhică, pe de altă parte, este o decizie chirurgicală, terapeutică, întrucât regele emerit, deși părăsește Spania, se pune la dispoziția justiției, prin avocatul său Sánchez-Junco, pentru a răspunde pentru faptele sale.

Prin urmare, este important să subliniem faptul că regele emerit încetează acum să mai umbrească instituția regală cu problemele sale personale, dar nu se ascunde și nu fuge de justiție. Indiciile și dezvăluirile publicate despre presupusele sale afaceri scandaloase sunt regretabile, dar expatrierea lui ”Don Juan Carlos”, pe cât de inedită, pe atât de expeditivă, reprezintă o soluție rezonabilă, care reușește să elibereze instituția monarhică de o încărcătură potențial explozivă. O povară care amenința întregul sistem democratic al Spaniei.

Justiția trebuie să-și urmeze cursul normal și, dacă din anchetă va rezulta că Juan Carlos trebuie să fie investigat, procedura trebuie făcută cu aceeași rigurozitate ca în alte cazuri de corupție politică sau economică: cazurile Gürtel și Bankia, care au condus la închisoare personalități importante ale PP; scandalul ERE Andaluzia, care a dus la condamnarea a doi foști președinți socialiști ai Juntei din Andaluzia; și cazul lui Jordi Pujol și al rudelor sale, în care judecătorul De la Mata și-a definitivat deja concluziile.

Confuzie

Este relevant să subliniem că toate cazurile de corupție din Spania au corespuns unui model similar: confuzia dintre puterea publică, ale cărei obligații includ promovarea dezvoltării economice, și interesul privat și beneficiile personale. 

Morala publică s-a schimbat în bine în ultimele două decenii. Dar această schimbare de paradigmă a surprins multe personalități, al căror sistem de valori corespundea altor epoci, cu o rigoare publică mai mică și o laxitate personală mai mare. Acest lucru ar putea explica – nu și justifica! – acțiunile suspecte ale lui Juan Carlos I, ale cărui merite de monarh, indiferent de rezultatul judiciar al presupusei sale corupții, nu pot fi umbrite.

Pactul de tranziție, care a făcut posibilă înlocuirea dictaturii și depășirea divizării fratricide a celor două Spanii, nu ar fi fost posibil fără performanța politică magnifică a lui Juan Carlos I, a cărei personalitate istorică va fi definită prin lumini glorioase, dar și triste umbre finale.