Reacția lui Traian Băsescu față de discursurile celor doi candidați
Traian Băsescu a afirmat că a urmărit fragmente din confruntarea dintre George Simion și Nicușor Dan, prezentate de diverse televiziuni. El a declarat că Nicușor Dan i s-a părut un candidat „extrem de echilibrat” și „realist” în abordările sale.
În schimb, l-a descris pe George Simion ca fiind departe de realitățile României și a criticat declarația acestuia dintr-un interviu la Digi24, unde a afirmat că ar concedia 500.000 de angajați din sectorul public.
„N-am văzut toată întâlnirea. Am văzut flash-uri din această întâlnire, ce au preluat televiziunile, inclusiv dumneavoastră sau alte posturi de televiziune.
Mie mi s-a părut Nicușor Dan un candidat exact, extrem de echilibrat în modul de abordare a lucrurilor și extrem de realist, în același timp.
De partea cealaltă, Simion mi s-a părut că nu realizează importanța unui discurs aplicat pe realitățile României. Să spui că dai afară 500.000 de oameni sau năstrușnicii de genul acesta, e ușor, e imposibil să o faci”, a precizat fostul președinte la B1 TV.
Argumentele fostului președinte împotriva disponibilizării în masă
Fostul președinte a precizat că o astfel de măsură este imposibil de pus în aplicare. El a spus că soluția nu este concedierea, ci reducerea cheltuielilor de funcționare ale statului și înlocuirea personalului prin ieșiri naturale la pensie. Băsescu a menționat că a aplicat o astfel de politică în trecut, cu o rată de înlocuire de 1 la 7: pentru fiecare 7 pensionări, se făcea o singură angajare.
Băsescu a adăugat că numărul total al bugetarilor este în prezent de 1.306.000, dintre care:
-
308.000 sunt în Educație, unde există deja un deficit de personal;
-
125.000 sunt în Ministerul de Interne, și aici fiind un număr insuficient de angajați;
-
76.000 în Ministerul Apărării;
-
18.000 în structurile Ministerului Sănătății, plus 147.000 în spitalele și dispensarele care țin de primării.

El a explicat că doar aceste domenii însumează aproximativ 700.000 de angajați care nu pot fi concediați, deoarece sunt deja subdimensionate.
În plus, a subliniat că administrația publică locală are 282.000 de funcționari, iar celelalte ministere însumează încă circa 200.000 de angajați. În concluzie, Băsescu a afirmat că este „nerealist” să se propună reducerea a 500.000 de bugetari, deoarece nu există unde să fie făcută această reducere.
„Dacă vreți și facem o socoteală cât de cât apropiată de realitate, vom constata că nu se poate. Aici, soluția corectă este nu să dai 500.000 de oameni afară, ci să reduci cheltuielile de funcționare a statului legat de cei care, dincolo de salarii, au niște sporuri nejustificate.
Iar reducerea personalului să se facă prin ieșire naturală la pensie. Am avut experiența aceasta, am făcut-o și a dat rezultate, dar să trimiți în stradă 500.000 de oameni, abordarea ar trebui să fie să se reducă personalul prin interzicerea angajărilor.
Îmi aduc aminte, atunci introdusesem o rată de înlocuire a 7 pensionari, o nouă angajare și în felul ăsta nu arunci oameni în stradă. Când ies din sistem, ies în pensie, pentru că sistemul e mare, are un număr considerabil de oameni care se duc în pensie.
Pe urmă, dacă luăm așa, din punct de vedere al realismului, nu ai cum să reduci cu 500.000 de oameni nici măcar în 3 ani. Păi avem în momentul de față 1.306.000, din care 308.000 sunt în Educație. Deci în Educație avem mai puțin personal, mai puțini educatori decât avem nevoie.
La Interne – 125.000, avem mai puțini polițiști decât ar fi nevoie. La Ministerul Apărării – 76.000, avem mai puțin militari decât am avea nevoie. La Ministerul Sănătății – 18.000, care țin de minister și cu direcțiile sanitare și încă 147.000 în spitalele și dispensarele care țin de primării. Numai dacă adunăm aceste cifre, vedem că sunt 700.000 din care nu poți să disponibilizezi, că în toate sunt mai puțin angajați decât ar trebui să fie.
Să reduci 500.000 din 282.000 de funcționari în administrația publică locală n-ai cum. Mai sunt în celelalte ministere încă vreo 200.000. Deci nu se poate, 500.000 e nerealist, în momentul de față”, a explicat Traian Băsescu.
Nicușor Dan „se îndreaptă către soluția corectă”
Traian Băsescu a spus că Nicușor Dan a prezentat soluții diferite, precum o mai bună colectare a taxelor, folosirea fondurilor europene și reducerea cheltuielilor de funcționare. Fostul președinte a concluzionat că Nicușor Dan „se îndreaptă către soluția corectă” și că românii vor avea ocazia să observe diferențele dintre cei doi candidați.
„Comparativ cu Nicușor Dan, care când a fost vorba de soluții, n-a spus că dă afară 500.000, a spus mai bună colectare, utilizare fonduri europene, reducerea cheltuielilor de funcționare a statului, a dat 4 condiții. Deci cred că Nicușor Dan se îndreaptă către soluția corectă și românii vor vedea, vor avea timp în acest interval să vadă diferența dintre cei 2”, a mai spus Băsescu.