„În primul semestru am remarcat, aşa cum preconizasem anterior, un trend negativ al volumului comenzilor. Având în vedere sezonalitatea businessului, care ne-a obişnuit ca aproximativ 70% din activitatea anuală să se desfăşoare în semestrul doi, aşteptăm o evoluţie mai bună a pieţei în lunile următoare”, a declarat Ciprian Oprea, directorul general al MCA Grup România.   

În 2012, pe piaţa locală a uşilor de garaj s-a remarcat un declin de 10%, ca număr de unităţi vândute, până la 14.500 de unităţi. Ca valoare, scăderea a fost chiar mai abruptă, de 16%, până la aproximativ 10 mil. euro, determinată şi de reducerea preţurilor.

Afacerile MCA Grup România s-au menţinut în primul semestru al anului curent la un nivel similar cu aceeaşi perioadă din 2012, respectiv 2,8 mil. euro, exporturile reprezentând un sfert din afacerile producătorului.

În primele şase luni ale anului, MCA a vândut 2.000 de uşi de garaj secţionale (industriale şi rezidenţiale) şi 4.800 de rulouri exterioare pentru ferestre (termostoruri).