Piaţa farmaceutică din România a înregistrat o scădere cu 9,12% în volum în 2009 şi de 1,7% în valoarea calculată în euro, potrivit datelor Cegedim, companie de analiză şi studii de piaţă în sectorul farmaceutic.

Astfel, piaţa locală a ajuns în 2009 la o valoare de 1,92 miliarde de de euro. În lei piaţa a înregistrat o creştere cu 13,1%, la 8,1 miliarde de lei.

Conform datelor companiei Cegedim, 93,6% din piaţă a fost deţinută de segmentul retail, care a scăzut cu 8,8% în volum comparativ cu 2008. Restul de 6,4% a revenit segmentului spitalelor, care a raportat, de asemenea, o scădere cu 13,7% în volum.

În ceea ce priveşte valoarea, segmentul de retail a scăzut cu 0,1%, la 1,68 de miliarde de euro, în timp ce segmentul spitalelor a raportat un regres de 12,2%, la 231,3 milioane de dolari.

În cazul retailului, vânzările de medicamente cu prescripţie (Rx), în euro, au crescut cu 2,3%, la 1,38 miliarde de euro. Produsele eliberate fără reţetă (OTC-uri) au înregistrat un declin de 9,6%, 298,5  milioane euro.

„Scăderea în volum a pieţei cu 9,1%, este o scădere importantă, care arată tuturor că avem o problemă semnificativă în asistenţa cu medicamente la nivel naţional. Scăderea în valoare cu 1,7% în euro, după ani de creştere, indică companiilor farmaceutice o schimbare în evolutia pieţei şi o necesitate de a îmbunătăţi abordările tradiţionale”, a declarat Petru Crăciun, director companiei Cegedim.

Raportul companiei mai subliniază că zilele de tratament au stagnat. Acest lucru arată că nevoia de tratament este mare, se menţine şi este determinată de capacitatea farmaciilor de a susţine eliberarea de medicamente.

Un trimestru de creştere

În ultimul trimestru an anului trecut piaţa farmaceutică autohtonă a raportat o creştere cu 1,8% în euro, la 521,9 milioane de euro. În volum însă, s-a observat o scădere cu 5,1%.

Astfel, în ultimele trei luni din an, segmentul retail a crescut în valoare cu 4,5%, la 459,5 milioane de euro, în timp ce segmentul spitalelor a raportat o scădere cu 14,9%, la 62,4 milioane de euro.

DETALII:

Citeşte şi:75% dintre farmacii sunt în pragul falimentului

Citeşte şi: Topul companiilor farma pe piaţa locală în 2009