Pfizer, decizie fără precedent! Producătorul de medicamente caută un nou director financiar

Compania Pfizer a informat că directorul financiar Frank D’Amelio se va pensiona după aproape 15 ani de muncă în cadrul companiei. Pfizer a mai spus că a început deja procesul de găsire al unui înlocuitor pentru Frank D’Amelio, în vârstă de 63 de ani. Acesta a fost, pe lângă directorul financiar al producătorului de medicamente, și vicepreşedinte executiv al deviziei de aprovizionare.

Presa internațională scrie că Frank D’Amelio și-a concentrat toată atenția pe dezvoltarea de medicamente  profitabile protejate prin brevet, cum ar fi tratamentul pentru cancer Ibrance. Mai mult decât atât, directorul financiar a jucat roluri importante  în vânzarea unităţii de producere a capsulelor către KKR & Co pentru aproape 2,38 miliarde de dolari şi în cedarea diviziei de nutriţie către Nestle un an mai târziu, relatează Reuters.

Rolul de vicepreşedinte executiv al deviziei de aprovizionare va fi preluat de către Mike McDermott, cel care a condus producția și furnizare vaccinului anti-COVID produs de Pfizer.

Pfizer, premieră mondială: A cerut autorizarea de urgență a pastilei sale anti-COVID în SUA

Pfizer a depus cererea sa pentru autorizarea acestui tratament antiviral la Agenţia pentru Medicamente a Statelor Unite (FDA), a anunţat gigantul farmaceutic într-un comunicat.

La începutul lunii noiembrie, Pfizer, care comercializează deja împreună cu compania germană BioNTech unul dintre cele mai eficiente vaccinuri împotriva COVID-19, a dezvăluit că antiviralul său oral PF-07321332, care va fi comercializat sub numele de Paxlovid, a demonstrat o eficienţă de 89% în prevenirea riscului de spitalizare sau de deces dacă este administrat în primele trei zile de la apariţia simptomelor, conform rezultatelor intermediare ale studiilor clinice.

Testele au fost întreprinse de Pfizer pe persoane adulte cu risc crescut de a dezvolta o formă severă a bolii COVID-19. Acestea au ingerat medicamentul o dată la fiecare 12 ore, timp de cinci zile.

Washington Post a informat marţi că executivul american intenţionează să anunţe săptămâna aceasta achiziţionarea a 10 milioane de tratamente antivirale.

Şi laboratorul american Merck a dezvoltat un tratament antiviral, molnupiravir, autorizat la începutul lui noiembrie într-o primă ţară, Regatul Unit.

Un comitet al FDA urmează să se reunească pe 30 noiembrie pentru a se pronunţa asupra cererii de autorizare a tratamentului Merck în SUA. Washingtonul a achiziţionat deja 3,1 milioane de tratamente Merck.

Pfizer a anunţat că va investi până la 1 miliard de dolari în fabricarea şi distribuirea de Paxlovid.