Managerii Societatii Nationale de Petrol (SNP) Petrom isi pot ingadui sa zambeasca: Radu Berceanu, ministrul industriilor si comertului, este de acord cu propunerea lor ca, in contul livrarilor de energie electrica ale Romaniei catre Republica Moldova, SNP sa preia reteaua de benzinarii de stat Tirex. Compania de electricitate, Conel, urmeaza sa-si primeasca banii de la Petrom.
Scumpirea aproape continua a carburantilor face ca vanzarea acestora pe piata interna sa fie o problema mult mai complicata decat extractia titeiului si producerea benzinei si a motorinei. Alternativa la comercializarea in Romania nu este singurul efect favorabil al includerii benzinariilor Tirex in SNP. Valoarea de piata a Petrom creste pe masura, lucru cu atat mai important cu cat societatea este in pragul privatizarii. Directorul general al Petrom, Ion Gheorghe Popa, afirma ca in luna mai va fi lansata oferta de majorare cu 35% a capitalului social al companiei, prima etapa a privatizarii.
Mai multe banci de investitii straine s-au declarat foarte interesate de intermedierea privatizarii SNP Petrom. Compania a intrat in atentia investitorilor straini dupa o suita de manevre reusite in ultimele luni: concesionarea unor campuri petrolifere in Kazahstan, deschiderea a doua benzinarii in Ungaria, descoperirea unui zacamant de titei in Marea Neagra (cu rezerve a caror valoare este estimata la cel putin 2,5 miliarde dolari) si semnarea unui contract de asociere cu Elf Aquitaine pentru lucrari de explorare in Marea Neagra. Astfel, aprecierea premierului Radu Vasile, potrivit caruia prin majorarea capitalului SNP s-ar putea obtine peste un miliard de dolari, nu pare deloc hazardata.
Pentru cei aproximativ 850.000 de actionari romani, persoane fizice, vestile nu sunt la fel de bune. Managerii au trecut in plan secundar demersurile de inscriere la cota Bursei de Valori a SNP Petrom. Or, atat timp cat actiunile nu pot fi tranzactionate, actionarii nu au cum sa le simta valoarea. Ce anume impiedica listarea actiunilor Petrom la BVB doar managerii ar putea spune, daca nu i-ar trata pe actionari cu indiferenta aratata pana acum. Aceasta atitudine se va schimba cu siguranta dupa privatizare. Nu din alt motiv decat acela ca un actionar strain este obisnuit cu un alt tratament si nu accepta ca un manager sa nu tina cont de opinia si de drepturile sale.