Peste 250 de personalități din lumea de business, politică, media și medicală se vor întâlni vineri, 18 octombrie 2019, la Hotel InterContinental pentru a sărbători bunătatea în formă pură în cadrul Galei din Inimă pentru Viitor ediția a 7-a, organizată ca în fiecare an de Fundația Inovații Sociale Regina Maria.

Coroana nevăzută a bunătății” va trona pe fruntea și în sufletele celor care au ales să sprijine în continuare cauzele fundației care se îngrijește de peste 4400 de pacienți fără venituri și asigurări sociale sau cu venituri foarte mici în cadrul celor două policlinici și de cei 200 de copii din familii defavorizate care primesc educație și hrană în cadrul celor două afterschool-uri.

Dr Wargha Enayati, Președintele Fundației Inovații Sociale Regina Maria: ”Fiecare Gala din Inimă pentru Viitor îmi aduce bucurie în suflet, lumină și recunoștiință pentru toți cei care de 7 ani de zile aleg să se alăture crezului nostru că bunătatea nu este doar o virtute ci un mod de viață. Să poți răspândi sentimentul de servire față de semenii tăi, mai puțin norocoși, nu din obligație sau nevoie socială, ci din suflet și pentru suflet, este un sentiment unic, înălțător și care unește lumea. Acest sentiment îl simțim în fiecare seară de Gală și cu fiecare ediție observ cum energia bunătății unește suflete și trece dincolo de barierele sociale, economice sau de afaceri”.

Gala din Inimă pentru Viitor nu este doar un prilej de întâlnire și socializare, ci un moment de bilanț pentru activitatea fundației și, cu mulțumire în suflet către toți cei care, prin donații, sunt alături de activitățile de sprijinire a atâtor categorii defavorizate de oameni, putem spune că fiecare Gală aduce o creștere în numărul serviciilor pe care le oferim oamenilor: 19.000 de consultații către 5,600 pacienți (dintre care 12.600 de servicii catre 4,400 de pacienti defavorizati) în 2018, doar în ultimii trei ani 1475 de pacienți au beneficiat de programe de screening de prevenție cancer col, ovarian, mamar, pulmonar și de boli cardiovasculare și alți mii de pacienți au primit 5300 consultații de medicină internă și cardiologie, 633 consultații de ginecologie și 5339 de consultații și tratamente stomatologice.

Policlinicile Fundației au misiune specială: unesc sub același acoperiș dramele pacienților cu dedicarea medicilor, prin urmare o mențiune specială o vom face anul acesta celor care oferă cu bunătate și deschidere câte o părticică din sufletul lor fiecărui pacient care le calcă pragul.

Eroii din spatele acestor mii de consultații sunt medicii și asistentele Fundației Inovației Sociale Regina Maria. Ei au în fiecare zi așezată pe frunte ”coroana nevăzută a bunătății”. 15 medici voluntari și-au donat, anul trecut, 3100 de ore din viața lor pentru cei care intră în policlinicile noastre deznădăjduiți și plini de nevoi. Lor și celorlalți asistente și medici angajați, voluntarilor și învațătorilor care lucreză cu copiii din centre le dedicăm această Gală și îi aducem în fața tuturor, a opiniei publice, a partenerilor noștri pentru a le mulțumi”, Cristiana Mateoiu, Director Executiv al Fundației Inovații Sociale Regina Maria.

Seara va beneficia de un moment artistic susținut de Loredana, de o cină gourmet și de o licitație spectaculoasă. Regăsiți aici, catalogul de licitație! MC-ul evenimentului va fi Mihaela Brădescu, Managing Partner al companiei PIATRAONLINE.

Mulțumim pe această cale, partenerilor și sponosorilor Fundației care au înțeles cât este de important să sprijine în continuare misiunea nobilă de a ajuta oamenii care nu au altă soluție pentru a avea sănătate, timp și speranță de viață.

Sponsori Platinum: WIPRO România, KULTHO

Sponsor Gold: Fundatia GLOBALWORTH

Sponsor Silver: GROUPAMA ASIGURĂRI, BANCA TRANSILVANIA, EOS KSI, PFIZER România, HEINEKEN România

Sponsor Bronz: CEC Bank, SCHNEIDER România, PIATRA ONLINE, UNICREDIT BANK, ARISTON România, MEDICHUB, ARVAL, AQUACARPATICA, RAIFFEISEN BANK, AGRICOVER, KPMG, SMITHFIELD România, FILDAS CATENA, SARKKROM România, SCOALA MEA

Fundația Inovații Sociale Regina Maria este o inițiativă a soților Mitra și Wargha Enayati, un ONG care oferă de peste 9 ani o gamă largă de servicii medicale gratuite persoanelor fără venituri și asigurări medicale și care îngrijește, alături de mai bine de 15 dascăli angajați și voluntari, un număr de 200 de copii din familii defavorizate în cele două centre educaționale ale fundației (Clinceni și Băneasa).

Te-ar putea interesa și: