Cea mai importantă observație este aceea conform căreia concentrațiile la care suntem expuși pot avea efecte toxice, potrivit NewAtlas.

Modurile în care plasticul ne poate influența sănătatea se bazează pe cercetări care studiază efectele acestuia asupra corpului uman. O mare parte din cercetări se concentrează pe plasticul care s-a descompus în ocean în fragmente minuscule, cunoscute sub numele de microplastice, despre care studiile au arătat că sunt consumate de creaturile marine și pot călători apoi în lanțul trofic.

Daune ireversibile celulelor creierului

Alte cercetări demonstrează modul în care microplasticele pot modifica forma celulelor pulmonare umane și se pot infiltra în bariera hematoencefalică (interfaţa dintre circulaţia periferică şi sistemul nervos central) la șoareci. Studiile au sugerat, de asemenea, că substanțele chimice din materiale plastice pot provoca daune ireversibile celulelor creierului, după ce s-au găsit particule de plastic în 93% din apa îmbuteliată și în probele de fecale umane colectate în întreaga lume.

Cel mai recent studiu condus de oamenii de știință de la Hull York Medical School este descris ca fiind primul de acest gen, pentru că explorează cât de mult plastic consumăm și care sunt efectele acestor concentrații asupra celulelor umane.

Contaminarea cu microplastice în apa de băut, fructe de mare și sarea de masă

Pentru a face asta, oamenii de știință s-au bazat pe trei studii anterioare, care cuantifică contaminarea cu microplastice în apa de băut, fructe de mare și sarea de masă, fiind găsite niveluri ridicate de expunere ale oamenilor în timpul consumului. Apoi au comparat aceste rezultate cu descoperirile din studiile de toxicologie privind efectele microplasticelor asupra celulelor umane.

„Este prima dată când oamenii de știință au încercat să cuantifice efectele nivelurilor de microplastice asupra celulelor umane folosind o analiză statistică a studiilor disponibile”, spune autorul principal, Evangelos Danopoulos.

„Așa am descoperit o serie de reacții, inclusiv moartea celulelor și reacții alergice, ca efecte potențiale ale ingerării sau inhalării unor niveluri ridicate de microplastice”, susține Danopoulos.

Stres oxidativ, leziuni celulare sau tisulare

S-a descoperit și că aceste concentrații de microplastice au impact asupra membranelor celulare și duc la stres oxidativ, provocând leziuni celulare sau tisulare.

„Cercetarea arată că ingerăm microplastice la niveluri foarte mari, cu efecte nocive asupra celulelor, care, în multe cazuri, constituie evenimentul declanșator al unor boli”, spune Danopoulos.

Cel mai interesant lucru descoperit a fost că daunele pe care le pot face particulele de microplastic ar putea depinde de forma lor.
Echipa a descoperit că microplasticele cu o formă neregulată au fost deosebit de puternice atunci când s-a constatat moartea celulelor.

Suntem expuși la aceste tipuri de concentrații ca parte a alimentației

Deși studiul demonstrează că anumite concentrații de microplastice pot avea anumite efecte toxice asupra celulelor și că suntem expuși la aceste tipuri de concentrații ca parte a alimentației, mai există o serie de necunoscute. Oamenii de știință nu știu încă modul în care microplasticele se comportă în corpul uman și cum le modifică efectele procesul digestiv.