Raluca Turcan: Dacă ar exista o decizie politică astăzi, pensiile în România ar putea fi crescute și cu 25%

Fostul ministru al Muncii a vorbit despre plafonul de 9,4% pentru pensii din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cel despre care spune că este o „temă falsă”, subliniind că și dacă ar exista o decizie politică, pensiile ar putea fi majorate și cu 25 de procente și nici nu ar putea atinge procentul inclus în PNRR.

Deputatul liberal a mai spus la RFI că social-democrații creează o conspirație prin care ei arată că vor să ofere mai mult românilor, dar nu sunt lăsați de elemente din exterior.

„Eu cred că poziția PSD este de fapt o poziție foarte bine gândită și ea îl are ca principal artizan pe ministrul Muncii, care din prima zi de mandat a început o dezbatere în spațiul public privind majorarea acelui procent maxim de plată a pensiilor de 9,4% din PIB, pentru a putea crește pensiile în perioada următoare, creând astfel ideea unei conspirații la nivel național și în același timp percepția că ei și-ar dori pensii foarte mari, dar cineva nu-i lasă.

Aici cred că se impun niște clarificări în acest tumult al declarațiilor din ultima perioadă. Dacă ar exista o decizie politică astăzi, pensiile în România ar putea fi crescute și cu 25% și nici măcar atunci nu s-ar atinge pragul de 9,4% din PIB, inclus în PNRR. Tema acestui procent din PIB de 9,4% care trebuie modificat, în accepțiunea unora, pentru a putea crește pensiile este una falsă și este incorectă pentru milioane de pensionari. Este o temă gândită atent, pentru a crea ideea unei conspirații. Nu există nici o conspirație nicăieri”, spune Raluca Turcan.

Coaliția nu are reguli de comportament

Fostul ministru al Muncii a mai spus că actuala coaliție politică nu are un protocol clar de conduită și că ar fi trebuit introduse anumite reguli de comportament.

” (…) aici se ajunge în momentul în care se constituie o coaliție politică, fără un protocol clar de conduită între partidele parte a acestei coaliții. Dacă de exemplu în protocolul de constituire a coaliției s-ar fi inclus și niște reguli de comportament, probabil că atacurile în spațiul public nu ar fi avut ce să caute, dacă vrem ca această coaliție să funcționeze (…).

Pe fond, însă, declarațiile din spațiul public, începând cu ministrul Muncii, din prima zi de mandat, până la toți ceilalți colegi ai lui de partid au acest scop, maximizarea rezultatului electoral, manipularea beneficiarilor, în primul rând a pensionarilor, pentru că despre ei vorbim și plasarea PSD-ului în poziția de partid bun, în condițiile în care foarte multe forțe, inclusiv partenerii de guvernare nu i-ar lăsa. Aceasta este strategia pe care ei o au, creează acea conspirație, ei vor, dar foarte mulți nu îi lasă”, mai spune Raluca Turcan.

Raluca Turcan solicită o mai mare presiune pe ministrul Muncii

Tot la RFI, fostul ministru al Muncii i-a cerut prim-ministrului Nicolae Ciucă să pună o mai multă presiune pe actualul ministru al Muncii, Marius Budăi, cu scopul de a accelera reforma pensiilor.

„Un set de soluții ar putea să plece de la o decizie fermă din partea premierului ca ministrul Muncii să finalizeze proiectele mari de reformă pe pensii publice, pensii speciale, asistență socială și salarizare. Poate că în fiecare zi de declarații în spațiul public ar trebui să prezinte stadiul realizării acestor reforme, pentru că de acolo pleacă tot, predictibilitatea viitoare a majorării pensiilor și inclusiv cuantumul acestor pensii”, a mai spus aceasta.