Happy Media, societate la care este actionar cantaretul Costi Ionita, a lansat oficial postul de muzica Party TV, ridicand la sapte numarul posturilor de muzica romanesti.Party TV se pozitioneaza pe nisa posturilor care difuzeaza nonstop muzica, de la dance, pop la  hip-hop si rock, intrand astfel in competitie cu MTV, Kiss TV sau U TV.

Postul vizeaza un public format preponderent din persoane cu varste intre 15 si 35 de ani, pe care isi propune sa il atraga cu un program in care muzica romaneasca ocupa 80%.

Potrivit Corinei Dumitru, Marketing & PR Manager al companiei, Party TV doreste sa promoveze muzica romaneasca de calitate, in special pe acei artisti a caror muzica nu se incadreaza in specificul difuzat de alte posturi TV. In plus, planurile de extindere presupun si trasmiterea unor productii originale, care sa sporeasca gradul de interactivitate cu telespectatorii.

Pe langa investitia initiala de aproximativ 500.000 de euro, actionarii sunt dispusi sa se extinda cu productii muzicale originale, o platforma de mobile content si alte solutii tehnice. Corina Dumitru sustine ca investitia initiala va fi amortizata in 3-4 ani.

PartyTV a primit licenta de functionare la sfarsitul lunii martie, iar de la inceputul lunii iulie a obtinut si decizia de autorizare. In prezent, postul care emite stereo real poate fi receptionat de catre abonatii DigiTV si FocusSat si de catre cei ai unor firme de televiziune prin cablu. Reprezentantii postului se afla in discutii cu mai multi operatori de cablu, atat din Bucuresti, cat si din tara, pentru preluarea programelor.

Potrivit datelor Consiliului National al Audiovizualului, postul este operat de Happy Media SRL, ai carei actionari sunt Dumitru Emilia, cu 80%, si Costi Ionita, cu restul de 20%.

Pe segmentul posturilor de muzica romanesti mai activeaza MTV, Kiss TV si U TV, dedicate genurilor pop, dance, hip-hop, rock, etc, respectiv Etno TV, Favorit TV si Taraf TV, specializate in muzica populara si manele.

 

Sursa: Capital