Panica scade indicii bursieri
Bursa de Valori Bucuresti a intrat in cea de a patra saptamana consecutiva de depreciere a principalilor indici fapt care a determinat instaurarea unui sentiment de panica in randul investitorilor. In acest context, analistii economici nu intrevad o schimbare radicala a situatiei ci, mai degraba, o inrautatire a actualei stari de fapt.
In sedinta de astazi, cea mai mare pierdere, de peste 3,5 procente, a fost inregistrata de catre BET FI, indicele care masoara evolutiile societatilo
Bursa de Valori Bucuresti a intrat in cea de a patra saptamana consecutiva de depreciere a principalilor indici fapt care a determinat instaurarea unui sentiment de panica in randul investitorilor. In acest context, analistii economici nu intrevad o schimbare radicala a situatiei ci, mai degraba, o inrautatire a actualei stari de fapt.
In sedinta de astazi, cea mai mare pierdere, de peste 3,5 procente, a fost inregistrata de catre BET FI, indicele care masoara evolutiile societatilor de investitii financiare.
De asemenea, o scadere relevanta, de 2,92% a fost consemnata si in cazul indicelui compozit BET -C, care a ajuns la 4.502,22, de la 4.637,50, cat era la deschidere.
Si cel de al treilea indice important al Bursei de Valori Bucuresti, respectiv BET a inregistrat o scadere de 2,88%, de la 6.502,65 puncte, cat a fost consemnat la deschidere, pana la 6.315,05 puncte, cat a fost valoarea la inchiderea sedintei de tranzactionare.
Toata aceasta evolutie este pusa pe seama sentimentului de panica din randul investitorilor, pe de o parte, iar pe de alta parte, pe seama vestilor nelinistitoare dinspre pietele externe de capital.
„Ceea ce se intampla acum pe piata autohtona de capital are ca explicatie incertitudinea care se poate transforma in panica determinata de evolutia negativa a pietelor internationale. O schimbare poate avea loc catre sfarsitul saptamanii, cand se asteapta Raportul asupra somajului din Statele Unite, precum si decizia Bancii Centrale Europene cu privire la nivelul dobanzii”, a declarat in exclusivitate pentru CAPITAL ONLINE Gabriel Aldea, analist Intercapital Invest.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




