Paleologu propune un nou proiect de țară: „Fără proşti în funcţii publice!”

Paleologu propune un nou proiect de țară: „Fără proşti în funcţii publice!”
Publicat de Valentin Vioreanu la 1 noiembrie 2019, 23:30

Candidatul PMP la alegerile prezidențiale a declarat astăzi că a susținut campania „Fără penali în funcții publice,” însă aceasta nu este de ajuns. Theodor Paleologu a propus un nou proiect de țară.

„Am un amendament: fără penali nu e de-ajuns. Fără proști în funcții publice e cu adevărat un proiect de țară”, a spus candidatul PMP.

Paleologu a declarat, la Arad, că „este foarte grav că nu avem nicio dezbatere” înainte de alegeri.

„Asta e dezastruos pentru democraţie. Nu există democraţie fără dezbatere. Atitudinea preşedintelui este incalificabilă, la fel şi atitudinea primului-ministru. E foarte trist că această criză guvernamentală bruiază cu totul campania electorală”, a mai declarat Paleologu.

El a afirmat că este nevoie de o reformare a Constituţiei.

„Suntem de râsul curcilor, e a doua oară când se întâmplă ca un guvern să fie răsturnat în octombrie, înainte de alegerile prezidenţiale, şi asta demonstrează că avem nevoie de o reformă profundă şi radicală a Constituţiei. Dincolo de personalitatea celor doi gropari ai democraţiei, Iohannis şi Dăncilă, este vorba despre Constituţie, care permite asemenea derive, atât de grave”, a precizat Paleologu.

Informații articol
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.