Mai exact, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban a anunțat că săptămâna viitoare se vor dezbate și se vor vota rapoartele de activitate ale CNA, SRTv şi SRR.

Totodată, liderul PNL a mai menționat că în funcție de modul în care comisiile juridice vor finaliza raportul, este foarte posibil să intre în plen şi procedura demiterii Avocatului Poporului. Mai exact, Renate Weber ar urma să fie demisă din funcția pe care o are.

De menționat este faptul că, demersurile de revocare a lui Renate Weber din funcţia de Avocat al Poporului au început încă din luna februarie.

„Săptămâna viitoare va fi un plen comun, cel mai probabil marţi. Vom consulta liderii de grup şi vom stabili săptămâna viitoare data plenului. E un plen în care trebuie să finalizăm procedurile de constituire a grupurilor parlamentare de prietenie. S-a luat decizia introducerii pe ordinea de zi a şedinţei Camerelor reunite şi constituirea Grupului Pro America.

Vom avea pe ordinea de zi puncte legate de CNA, de TVR şi SRR, rapoarte. În funcţie de ce se va întâmpla la comisiile juridice legate de procedura de demitere a Avocatului Poporului, dacă se finalizează raportul. Vom stabili în Birourile permanente reunite de săptămâna viitoare ordinea de zi finală pentru plen”, a afirmat Ludovic Orban marţi la Parlament.

Ce au stabilit Comisiile

De menționat este faptul că, declarațiile liderului PNL vin după ce Comisiile pentru cultură reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au respins rapoartele de activitate ale Societăţii Române de Televiziune şi ale Societăţii Române de Radiodifuziune pentru anii 2017, 2018 şi 2019, condusă în prezent de Doina Gradea.

În ceea ce privește rapoartele, acestea urmează să fie dezbătute într-un plen reunit, iar dacă Parlamentul le respinge, atunci va fi numită o conducere interimară a SRTv şi SRR.

În același timp, în cursul săptămânii trecute, birourile Naţionale ale USR şi PLUS au decis să sprijine candidatura lui Liviu Popescu pentru postul de director interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR). Decizia a fost luată în urma unei competiţii deschise.