Londra se va alătura astfel altor mari oraşe europene, precum Copengaha, Bruxelles şi Amsterdam, şi va beneficia de o şosea de 30 de kilometri, cu o lăţime de patru metri, care va permite circulaţia simultană pe două sensuri a vehiculelor cu două roţi. Costul proiectului este de 161 de milioane de lire (aproximativ 221,7 milioane de euro).

Intenţia declarată a primarului londonez, Boris Johnson, este de a 'opri poluarea şi a îmbunătăţi calitatea vieţii celor care folosesc sau nu bicicleta', într-un oraş în care 2 % din deplasările zilnice se realizează cu acest mijloc de transport. Tendinţa este în creştere continuă din 2003, de când s-au instituit taxe pentru folosirea automobilelor prin centrul Londrei, iar administraţia locală speră ca, de la 600.000 de deplasări zilnice de două roţi, în prezent, să se ajungă la 1,5 milioane în 2026. O a doua şosea numai pentru biciclişti este prevăzută şi pentru axa nord-sud a Londrei, pe o distanţă de cinci kilometri, între Elephant & Caste şi King's Cross.

Copenhaga dispune deja de 28 de piste pentru biciclete, cu o lungime totală de 497 de kilometri, iar rutele dintre capitală şi oraşele vecine sunt dotate cu pompe pentru biciclete şi cu adăposturi în caz de intemperii. Jumătate din locuitorii din regiune folosesc acest mod de transport sănătos şi nepoluant pentru a merge la serviciu.

În Belgia, se vor realiza, până în 2018, trei autostrăzi pentru biciclişti, în Flandra, iar în Franţa, primul oraş care va dispune de o şosea de acest gen va fi Strasbourg. Numită 'Reseau velo express', reţeaua va însuma 130 de kilometri şi va fi dată în folosinţă în 2020.

Campioană absolută în domeniu este însă Olanda, unde există autostrăzi pentru biciclete de mai mulţi ani, unele având chiar sensuri giratorii suspendate numai pentru vehiculele cu două roţi. Cel mai recent a fost inaugurat în 2013, la Eindhoven. (Sursa: Agerpres)