Plimbarea câinilor, considerată în Iran „ameninţare la adresa sănătăţii publice, păcii şi bunăstării”
Cel puţin 17 oraşe din Iran interzic în mod oficial plimbarea câinilor în locurile publice. Autorităţile invocă motive de igienă şi ordine, în timp ce criticii văd o nouă tentativă de reprimare a influenţei occidentale în viaţa privată a cetăţenilor.
Val de interdicţii locale și alte măsuri legale
Un număr tot mai mare de administraţii municipale din Iran adoptă măsuri împotriva plimbării câinilor în spaţiile publice. Cel puţin 17 oraşe, printre care Isfahan, Yazd, Kerman şi Ilam, au emis ordine administrative care interzic prezenţa câinilor pe străzi şi în parcuri.
„Vor fi luate măsuri legale împotriva contravenienţilor”, a declarat un oficial din oraşul Ilam, citat de publicaţia Etemad, cunoscută pentru orientarea sa reformistă. Deşi declaraţia nu a fost însoţită de detalii privind sancţiunile exacte, tonul autorităţilor lasă puţine dubii în privinţa intenţiilor de aplicare strictă.
O interdicţie veche, dar rar aplicată, revine în atenţie
În capitala Teheran, o directivă similară a poliţiei datează încă din 2019. Deşi în teorie aceasta restricţionează plimbarea câinilor în spaţiile publice, în practică interdicţia a fost rar aplicată, mai ales în cartierele de nord ale oraşului, frecventate de clasele mijlocii şi înstărite.
Zone precum Elahieh sau Niavaran, cunoscute pentru stilul de viaţă cosmopolit, continuă să găzduiască magazine pentru animale de companie, saloane de îngrijire canină şi chiar cafenele unde accesul este permis şi patrupedelor. În acest context, noul val de interdicţii riscă să adâncească clivajul dintre oraşele mari şi restul ţării.
Animalele de companie, între cultură şi condamnare religioasă
Deţinerea câinilor nu este interzisă prin lege în Iran, o ţară majoritar musulmană, însă dezbaterea publică în jurul acestui subiect s-a intensificat în ultimii ani. Unii clerici influenţi, alături de oficiali conservatori, privesc această practică drept un import cultural occidental ce ar submina valorile tradiţionale.
„Plimbarea câinelui este o ameninţare la adresa sănătăţii publice, a păcii şi a bunăstării”, a afirmat Abbas Najafi, procurorul oraşului Hamedan, citat sâmbătă de ziarul Iran, publicaţie apropiată guvernului.
Clerici conservatori invocă concepte religioase privind impuritatea câinilor. Conform interpretărilor stricte ale legii islamice, contactul cu saliva câinelui este considerat „najis” – impur. Din acest motiv, simplul act de a mângâia un câine este considerat problematic în anumite cercuri religioase.
Condamnări oficiale şi iniţiative parlamentare împotriva câinilor
În 2021, nu mai puţin de 75 de deputaţi iranieni au semnat un document care denunţa deţinerea animalelor de companie ca fiind o „problemă socială distructivă”. Textul avertiza asupra „riscului de occidentalizare a societăţii” şi sugera necesitatea reglementării stricte a acestui fenomen.
Poziţia liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, exprimată în mod oficial în 2017, întăreşte această perspectivă: „Deţinerea de câini din alte motive decât păstoritul, vânătoarea şi protecţia este considerată condamnabilă”, afirma acesta într-un discurs preluat de agenţia Tasnim.
Mai mult, ayatollahul avertiza că „dacă această practică seamănă cu cea a non-musulmanilor, promovează cultura lor sau provoacă daune şi tulburări de vecinătate, ea este considerată interzisă”.
Precedente şi reacţii din trecut
Măsuri similare nu sunt o noutate în Iran. În 2016, oraşul Shahin Shahr, situat în sudul ţării, a provocat un val de indignare după ce autorităţile locale au început să confiște animale de companie sub pretextul combaterii a ceea ce au numit „cultura occidentală vulgară”.
Campania a fost percepută de mulţi cetăţeni drept o încercare brutală de a controla stilul de viaţă al clasei urbane educate, într-un moment în care contactul cu Occidentul devenea tot mai frecvent prin internet, filme şi reţele sociale.
Viaţa privată versus morală publică
Iranul de azi se confruntă cu o tensiune tot mai acută între valorile religioase conservatoare susţinute de statul teocratic şi aspiraţiile unei populaţii urbane, tinere şi din ce în ce mai conectate la globalizare. Deţinerea unui câine, aparent o alegere personală, devine în acest context o declaraţie de apartenenţă culturală şi o sursă de conflict cu autorităţile.
Deşi legislaţia iraniană nu interzice explicit câinii ca animale de companie, direcţia în care se îndreaptă politica internă pare să reflecte o dorinţă de a restabili controlul asupra normelor sociale, chiar şi cu preţul unei confruntări cu stilul de viaţă al propriei populaţii.
