OMS cere evitarea discriminărilor la pacienții cu variola maimuţei: Pot fi la fel de periculoase ca orice virus
SURSA FOTO: Dreamstime
Variola maimuței se extinde la nivel mondial, iar odată cu ea apar și discriminările în cazul pacienților. În acest sens, șeful OMS, doctorul Tedros Adhanom Ghebreyesus, face un apel cu privire la evitarea unor astfel de situații.
Variola maimuței s-a extins rapid în Europa în ultimele luni, drept urmare, pe continent au fost raportate aproape 8.000 de infectări. Pe de altă parte, o mare problemă o reprezintă faptul că focarul este concentrat în rândul bărbaților care au relaţii intime cu alți bărbați.
În acest sens, președintele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), doctorul Tedros Adhanom Ghebreyesus, intervine. El susține că nu este nevoie de stigmatizare sau discriminare în cazul unor astfel de pacienți, având în vedere faptul că ei provin din comunitățile homosexuale.
Totodată, el a precizat că esențial este ca toate țările să se implice activ și să ofere asistență, dar și informații persoanelor încadrate în această categorie.
OMS cere evitarea discriminării la pacienții cu variola maimuței
„Acest focar este concentrat în rândul bărbaţilor care fac sex cu bărbaţi şi în special în rândul celor care au parteneri multipli, ceea ce înseamnă că poate fi oprit cu strategiile potrivite în grupul potrivit.
Este esenţial ca toate ţările să lucreze îndeaproape cu comunităţile de bărbaţi care fac sex cu bărbaţi pentru a le oferi asistenţă şi informaţii”, a insistat şeful OMS.
Dr. Tedros susține că măsurile trebuie să protejeze sănătatea, dar și drepturile și demnitatea comunității afectate. Totodată, acesta a punctat că discriminarea poate fi la fel de periculoasă precum orice alt virus, motiv pentru care trebuie evitată.
„Aceste măsuri trebuie să protejeze sănătatea, drepturile omului şi demnitatea comunităţii afectate. Stigmatizarea şi discriminarea pot fi la fel de periculoase ca orice virus”, a mai spus acesta.
Amintim faptul că variola maimuței a fost detectată la începutul lunii mai, în mai multe țări din Africa Centrală și de Vest și s-a extins rapid în întreaga lume, la momentul actual Europa fiind epicentrul.
OMS anunța ulterior însă că cele mai multe cazuri au fost raportate la bărbaţi care au relaţii intime cu bărbaţi, relativ tineri şi care locuiesc în principal în orașe.
Aproape 8.000 de infectări cu variola maimuței în Europa
Doar în Europa, Centrul European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CEDC) anunța că până la începutul săptămânii trecute au fost raportate 7.896 de infecţii cu virusul variolei maimuţei.
Cea mai afectată țară de pe continent este Spania, unde au fost raportate nu mai puțin de 2.835 de cazuri. Pe locul doi se situează Germania, cu 1.924, urmată de Franţa cu 912 de cazuri.
Lista este continuată de Regatul Ţărilor de Jos, cu 656 de infectări şi Portugalia cu 515. „Majoritatea cazurilor implicând grupuri de bărbaţi care au relaţii sexuale cu bărbaţi cu vârste între 18-50 de ani”, preciza sursa citată.
La rândul său, dr. Rosamund Lewis, principalul expert al OMS în variola maimuţelor, a subliniat faptul că în afara Africii, „99% din cazurile raportate sunt la bărbaţi, iar 98% dintre aceştia sunt bărbaţi care întreţin relaţii sexuale cu bărbaţi, în primul rând cei care au avut mai mulţi parteneri recent, noi sau anonimi”.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





