Office Express, parte a diviziei Office a Grupului RTC, investeste un milion de euro in “Solutia completa pentru biroul tau”, un concept ce pune la dispozitia clientilor peste 10.000 de produse pentru birou grupate in cinci cataloage: papetarie, IT si birotica, promotionale, mobilier si industriale.

“Pot sa afirm ca astazi clientii au devenit tot mai exigenti si isi aleg furnizorul analizand complexitatea ofertei, raportul pret-calitate-promptitudine. Conceptul pe care il lansam este o oferta de produse pentru birou complexa si profesionista”, a declarat Sorin Stancu, presedintele diviziei Office din cadrul RTC.

Potrivit reprezentantilor companiei acest catalog de prezentare a produselor se adreseaza tuturor categoriilor de firme, de la cele mici pana la cele mai mari, insa se va pune accent pe firmele medii.

Cele mai vandute produse ale Office Express in anul 2005 au fost instrumentele de scris, hartia de copiator, produsele de indosariere si plicurile.

Anul trecut, divizia a vandut peste sase milioane de instrumente de scris, ceea ce reprezinta o crestere de 23% fata de anul 2000, in timp ce numarul produselor de indosariere s-a triplat, Office Express comercializand peste 36 milioane de bucati.

In acelaşi trend se inscrie si vanzarea de topuri de hartie. Piata a absorbit aproape patru milioane topuri de hartie, cresterea efectiva a vanzarilor pe acest segment fiind de 155% fata de anul 2000.

La consumabile cresterea a fost de 450% si a insemnat, in valori efective, aproape 240 de mii de produse vandute in 2005. Cu o crestere mai mica fata de anul 2000, se afla plicurile: 23 de milioane de bucati vandute in 2005.

Office Express estimeaza pentru anul 2006 o cifra de afaceri de 44 milioane euro. Divizia Office a raportat o cifra de afaceri de 51 milioane euro in 2005 si estimeaza un rulaj de peste 60 de milioane euro pentru 2006.

Sursa: Capital, 29 iunie 2006