"Deficitul de personal calificat are două cauze: în primul rând, candidaţii într-adevăr bine pregătiţi sunt rari şi pe de altă parte, nici companiile nu mai angajează pe oricine, ci preferă să ţină posturi descoperite decât să aducă în organizaţie personal nepotrivit", a declarat directorul general al Trenkwalder, Bogdan Florea.

Recrutările vor viza preponderent potenţialii angajaţi în domeniul IT, unde sunt căutaţi programatori pe diverse platforme. De asemenea, domeniul bancar recrutează masiv, de la reprezentanţi de vânzări până la directori de sucursale şi de regionale, în timp ce în retail cei mai căutaţi pentru recrutare sunt candidaţii pentru poziţii de director de magazin. Angajatorii din domeniul producţiei auto caută, de asemenea, directori de producţie, directori de achiziţii, directori financiar-contabili etc.

"După perioada de vară, toamna vine cu o cerere în creştere pe segmentul recrutare – cerere ce ţine cont de cele două condiţii menţionate anterior: deficit de candidaţi de calitate, respectiv timpi mai lungi de selecţie", a precizat Bogdan Florea.

Ofertele salariale pentru aceste poziţii au revenit, practic, la nivelurile de dinainte de recesiune, pe fondul nevoii angajatorilor de a lucra cu specialişti bine pregătiţi şi cu experienţă. Astfel, cele mai mari valori medii ale ofertelor salariale sunt de 1.500 – 2.000 de euro, net, în domeniile IT (senior în programare) şi bancar, la posturile de conducere. Salariile pot depăşi aceste niveluri în cazul candidaţilor cu referinţe excelente. De exemplu, ofertele pentru atragerea personalului de calitate sunt în medie cu 30% peste salariul curent, cu vârfuri de 50% în cazurile speciale enumerate anterior.

Trenkwalder este prezentă în România din 2006 prin achiziţia companiei locale Sobis Consult. Compania este condusă de Bogdan Florea, care deţine 15% din acţiuni, acţionarul majoritar fiind Trenkwalder Austria, una dintre cele mai mari firme de recrutare şi plasare de personal din Europa. Compania cu sediul central în Sibiu a înregistrat în primele şase luni ale anului venituri de aproape 11 milioane de euro, cu 30,7% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2010.