Întrebat despre negocierile dintre ExxonMobil şi Lukoil privind vânzarea participaţiei în blocul Neptun Deep din Marea Neagră, Cîţu a răspuns că nu are această informaţie, dar este public faptul că Exxon vrea să iasă din România, potrivit agerpres.ro

Ce a declarat Florin Cîțu

„Nu ştiu dacă este aşa. Eu n-am această informaţie.(…) La aceste negocieri nu am participat şi Exxon este o companie privată şi vedem ce decizie poate să ia. Sper că mai sunt… Romgaz mai este interesată. Vom vedea. Decizia Exxon de a pleca din România este o decizie care nu ne bucură. Înţeleg că, din păcate, acest Guvern a venit prea târziu pentru interesele Exxon şi deja erau pe punct de plecare. Asta este. Vom vedea ce va fi. Dar eu n-am această informaţie către cine vrea să vândă. Dar e public că vor să iasă din România”, a spus ministrul Finanţelor, la Realitatea Plus.

Vânzarea participaţiei de 50% din perimetrul petrolifer Neptun Deep

Americanii de la ExxonMobil negociază cu ruşii de la Lukoil şi cu polonezii de la PGNiG vânzarea participaţiei de 50% din perimetrul petrolifer Neptun Deep din Marea Neagră, au declarat, luni, pentru AGERPRES, surse din sectorul energetic.

„Exxon se află în discuţii cu cele două companii. Discuţiile cu Lukoil sunt mai avansate”, au precizat sursele menţionate.

Pe 19 noiembrie, Adrian Volintiru, directorul general al Romgaz, declara pentru Agerpres că societatea analizează posibilitatea de a prelua o participaţie de 15-20% din proiectul Neptun din Marea Neagră, după ce consultantul care se ocupa de exitul Exxon din România a contactat producătorul român de gaze pentru începerea negocierilor.

Ce a transmis Romgaz

„Trebuie să analizăm primele documente. Ne-am gândit, din punctul nostru de vedere, că ar fi bine să preluăm o participaţie de 15-20%. Avem capacitatea de a finanţa această preluare din surse proprii, din surse atrase şi făcând un mix din cele două”, a susţinut oficialul Romgaz.

ExxonMobil şi OMV Petrom explorează zăcământul de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, estimat la 42-84 de miliarde de metri cubi de gaze. Cele două companii au participaţii egale în proiect, iar decizia finală de investiţii pentru extracţia resurselor nu a fost încă luată.


Te-ar putea interesa și: