Primul termen de depunere on­line a declaraţiilor fiscale este 25 noiembrie, când peste 20.000 de firme – contribuabili mari, cu cifre de afaceri de peste 70 milioane lei anual, şi contribuabili mijlocii, cu cifre de afaceri de peste 6,7 milioane lei –  sunt obligate conform legii să folosească noua procedură.
În lipsa sancţiunilor, receptivitatea mediului de afaceri faţă de reforma iniţiată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) este destul de slabă.
Conform reprezentanţilor ANAF, amenzile s-ar putea aplica de anul viitor. Deocamdată, este mai degrabă vorba de o repetiţie generală atât pentru firme, cât şi pentru angajaţii Fiscului, înainte de introducerea declaraţiei unice pentru toate categoriile de firme începând de anul viitor. Până la jumătatea lui noiembrie, statistica arăta că doar 10% dintre cei vizaţi de noile prevederi au făcut cereri de certificat digital, absolut necesar pentru completarea şi transmiterea declaraţiilor.
Oficialii ANAF spun că datele sunt provizorii şi nu foarte elocvente, pentru că firmele de contabilitate fac o singură cerere de certificat digital pe care îl pot folosi ca să trimită declaraţiile a zeci sau sute de firme. Reticenţa companiilor are mai multe cauze, nu numai lipsa sancţiunilor.  Pe de o parte, experienţa de lucru cu angajaţii ANAF le-a arătat de-a lungul timpului că pot fi victimele unor încurcături contabile atunci când documentele sunt trimise online, iar, pe de altă parte, unii administratori sunt conservatori, preferând vechea metodă de declarare din obişnuinţă.
Clienţi mulţi, furnizori puţini
Totodată, sistemul funcţionează greoi şi din cauza numărului mic de furnizori de certificate digitale în comparaţie cu cel al potenţialilor clienţi.
În prezent, trei firme: Certsign, Digisign şi Trans Sped sunt acreditate de Ministerul Comunicaţiilor pentru a emite certificate digitale calificate. Prin urmare, deși că susţin că pot face faţă cererilor, furnizorii de astfel de servicii au fost
copleşiţi de volumul mare de documente.
Reprezentanţii ANAF spun  că din punctul lor de vedere ar fi nevoie de mult mai multe firme pentru o funcţionare fără defecţiuni a procesului. Obţinerea unui certificat digital costă 47 de euro fără TVA, iar abonamentul anual de reînnoire a acestuia încă 30 de euro fără TVA.
După ce, în 2009, doar 15.000 de firme (circa 1% din totalul celor active) din toată ţara au depus declaraţiile online, ANAF speră ca datorită noilor prevederi să crească semnificativ interesul, în condiţiile în care anual se depun circa 20 de milioane de declaraţii, majoritatea aparţinând companiilor. Potrivit raportului Băncii Mondiale, Doing business 2011, România are una dintre cele mai stufoase birocraţii fiscale din lume, situându-se pe locul 151 din 183 de economii analizate.

Te-ar putea interesa și: