Noaptea muzeelor 2025. Ajunsă la ediția a XXI-a, „Noaptea Muzeelor” are loc în ciuda unui anunț anterior al Rețelei Naționale a Muzeelor din România, care preciza că ediția din acest an ar putea fi anulată din cauza lipsei fondurilor și a suprapunerii cu perioada alegerilor prezidențiale.

La ediția din acest an, peste 70 de muzee din toată țara vor lua parte la evenimentul „Noaptea Muzeelor”. Proiectul este coordonat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România și beneficiază de finanțare din partea Ministerului Culturii.

Noaptea Muzeelor 2025. Ce muzee vor putea fi vizitate

Art Safari, în parteneriat cu magazinul Dependent de Artă, organizează „Expoziția de 1.000.000 de euro”, o selecție valoroasă de picturi de patrimoniu semnate de mari maeștri ai artei românești, potrivit unei postări a Rețelei Naționale a Muzeelor din România pe Facebook. Accesul la această expoziție se face pe baza unui bilet de 60 de lei.

Muzeul Național al Țăranului Român (MNȚR) îi așteaptă pe vizitatori cu expoziția „Legea Creștinească”, alături de alte șase expoziții temporare și Târgul dedicat Sfinților Împărați Constantin și Elena. Programul pentru Noaptea Muzeelor începe la ora 18:00 și se încheie la ora 20:00, iar intrarea este gratuită, conform informațiilor publicate pe site-ul oficial al muzeului.

Muzeul „Museum of Immersive New Art” (MINA) va prezenta un spectacol imersiv intitulat „Egiptul Antic – Sub Privirea Zeilor”, o producție originală a echipei muzeului. Evenimentul va începe la ora 20:30 și va dura până la ora 01:30, iar biletele vor fi disponibile la jumătate de preț, conform unui comunicat de presă.

Evenimentul Noaptea Muzeelor va fi marcat și în orașe precum Cluj-Napoca, Iași, Bacău, Alba Iulia, Tulcea, Galați, Arad și Craiova, unde instituțiile de cultură vor deschide porțile publicului.

Ce muzee vor putea fi vizitate în Cluj și Iași

La Cluj, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei își va deschide porțile sâmbătă, 17 mai, începând cu ora 16:00. În prima parte a programului, între orele 16:00 și 18:00, vizitatorii vor putea participa la un atelier dedicat artei muzeale.

Ulterior, vor fi deschise pentru public expozițiile permanente „Lapidariul roman” și „Lapidariul medieval și premodern”, alături de expoziții temporare, printre care și „Zei și muncitori în Egiptul Antic”. Accesul este gratuit, iar evenimentul se va desfășura până la miezul nopții, la ora 24:00.

Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iași își așteaptă vizitatorii sâmbătă, 17 mai, cu expoziția specială „Mărturii ale artei japoneze din perioadele Edo și Meiji”, care aduce în atenția publicului stampe japoneze, obiecte decorative și piese de porțelan. În paralel, va fi accesibilă și expoziția permanentă a muzeului, ce oferă o incursiune în originile și evoluția culturală modernă a orașului Iași.

Programul integral al evenimentelor poate fi consultat la adresa de Facebook: https://www.facebook.com/noapteamuzeelor.