Nicolae Ciucă a vorbit, în ședința comună solemnă a celor două Camere ale Parlamentului, despre revolta anticomunistă a muncitorilor din Brașov. El a spus că momentul care s-a marcat în Senat și Camera Deputaților nu este doar un exercițiu simbolic și retoric de rememorare a istoriei recente

„Această ședință a celor două Camere ale Parlamentului nu este doar un exercițiu simbolic și retoric de rememorare a istoriei recente. Ședința solemnă de astăzi trebuie primită și înțeleasă la nivelul întregii societăți drept o dovadă incontestabilă că statul român recunoaște suferința provocată propriilor cetățeni de regimul comunist din România, un regim politic deopotrivă opresiv și criminal”, a spus Nicolae Ciucă.

El a arătat că acum 35 de ani, lucrătorii Secției 440 a întreprinderii de autocamioane Steagul Roșu au dat startul unei revolte anticomuniste spontane, care părea imposibilă într-o societate închisă, condusă prin suspiciune, ură și violență.

Revolta de la Brașov a marcat începutul sfârșitului pentru regimul comunist din România

„Acum 35 de ani, muncitorii întreprinderii Steagul Roșu au dat dovada curajului suprem: au opus unei puteri aberante și injuste dreptul la demnitate inerent oricărei ființe umane. Revolta anticomunistă a muncitorilor din Brașov reprezintă un moment definitoriu pentru istoria noastră recentă, pentru că a marcat începutul sfârșitului pentru regimul comunist din România”, a comentat premierul.

În opinia sa, pentru sacrificiul pe care l-au făcut și pentru toate suferințele prin care au trecut, întreaga națiune le mulțumește celor care au avut curajul să arate lumii întregi că libertatea și demnitatea umană nu pot fi niciodată îngrădite prin opresiune.

Aceste cuvinte au fost rostite de Nicolae Ciucă în timpul discursului de la ședința comună solemnă a Camerei Deputaților și Senatului consacrată comemorării a 35 de ani de la Revolta Anticomunistă de la Brașov din 15 noiembrie 1987.

Ziua de 15 noiembrie 1987 nu trebuie să fie uitată

El precizează că după 35 de ani, „semnificația simbolică a revoltei anticomuniste a muncitorilor din Brașov nu s-a diminuat și nu s-a pierdut”.

„Din contră, s-a îmbogățit cu noi semnificații pe care suntem datori să le comunicăm cu toată determinarea. Ziua de 15 noiembrie 1987 nu trebuie să fie uitată și instituțiile statului au obligația de a susține și de a promova evenimente comemorative, precum cele de astăzi. Memoria răului ne protejează de întoarcerea sa, iar memoria luptei împotriva răului ne dă speranță și ne pregătește să îl înfruntăm atunci când își va face apariția”, a mai spus Ciucă.

El a precizat că revolta anticomunistă a muncitorilor din Brașov ne aduce aminte că regimul comunist din România a fost unul criminal, pentru că a urmărit să distrugă libertatea și demnitatea unei națiuni, prin opresiune, suspiciune și violență.

„Trebuie să spunem foarte clar acest lucru: regimul comunist a fost un călău și poporul român a fost victima sa. Să nu uităm acest lucru niciodată! În aceeași măsură ca toate celelalte regimuri totalitare, regimul comunist a condus la distrugerea morală și politică a națiunii”, a punctat primul-ministru.

Ciucă crede că efectele nocive ale comunismului se resimt și în zilele noastre

Premierul a explicat că, în România, efectele nocive ale comunismului se resimt și în zilele noastre, în viața de zi cu zi. Avem obligația să le combatem în continuare cu toată forța. Cea mai bună apărare împotriva oricărei forme de autoritarism este să consolidăm democrația constituțională în cadrul unei societăți democratice europene. Consolidarea democrației constituționale reprezintă atât obiectivul, cât și obligația noastră principală în calitate de conducători vremelnici ai instituțiilor statului român. Consolidarea democrației este cea mai importantă moștenire pe care o datorăm tuturor celor care au avut curajul să se revolte împotriva unei puteri totalitare absolute”, adaugă premierul.

Ciucă arată că revolta anticomunistă a muncitorilor din Brașov mai are o semnificație, mai puțin cunoscută și discutată în spațiul public, dar foarte importantă, în special pentru societățile democratice europene.

„Orice revendicare socială care provine de la popor nu este rezultatul unei lupte de clasă sau a unor diferențe construite istoric. Toate revendicările sociale au ca fundament cele două valori fundamentale ale oricărei societăți deschise: libertatea omului și demnitatea umană. Eroii revoltei anticomuniste din 15 noiembrie 1987 au reacționat împotriva unui regim politic care, în loc să promoveze libertatea și demnitatea, le-a călcat în picioare și au supus poporul minciunii și nedreptății”, a spus Ciucă.

El a arătat că, într-o democrație, poporul are întotdeauna dreptate.

Premierul a spus să nu facem greșeala de a nu înțelege interesele cetățenilor acestui stat

„Să nu facem greșeala de a nu înțelege, respecta și promova interesele cetățenilor acestui stat, care acum se află ferm înscris pe o traiectorie a democrației constituționale, acolo unde libertatea și demnitatea sunt valori supreme. Închei scurta mea alocuțiune cu un îndemn pentru viitor: nu uitați răul din trecut pentru că uitarea răului este calea cea mai scurtă pentru reîntoarcerea sa”, a comentat Nicolae Ciucă.

El a punctat că acesta este cazul în mod special în zilele noastre, când diverse mișcări politice încearcă să reînvie elemente nocive ale unor ideologii totalitare de stânga sau de dreapta, comemorarea la nivel instituțional înalt a revoltei anticomuniste a muncitorilor din Brașov este un semn de normalitate.

„Este un simbol al rezistenței împotriva nedreptății și un simbol al luptei permanente pe care trebuie să o ducem pentru păstrarea și garantarea celor două nevoi fundamentale ale omului, fără de care nu poate exista un regim democratic stabil: libertatea și demnitatea, ca valori constitutive ale unei societăți deschise”, conchide liderul PNL.