„DSP a spus că nu întrunesc condițiile. A făcut o evaluare. Orice testare este un act medical care trebui îndeplinit în anumite condiții. Nu am emis niciun ordin de ministru. Doamna Firea ar putea să facă astfel de testări în colaborare cu un spital din subordine.

Poate să facă prin spitalele pe care le are, dar cu respectarea condițiilor. Nu am stat de vorbă cu doamna Firea”, a transmis Nelu Tătaru, marți seară, la Digi 24.

Reacția lui Nelu Tătaru după scăderea numărului cazurilor de infectare

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a reacționat după o scădere considerabilă a numărului nou de cazuri de infectare cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore.

Conform ministrului, deși este vorba despre cel mai mic număr de cazuri din ultimele şase zile, numărul de testări a fost și el unul destul de mic.

„Ședința de Guvern e programată pentru mâine dimineață. Suntem într-un moment în care gestionăm ultima săptămână, ca număr de cazurri noi, ca număr de cazuri în terapie intensivă. Acum 5 zile ne apropiam de 200 de cazuri, apoi 23, 275, 320 ieri. E momentul în care gestionăm două perioade de relaxare și două weekenduri mai prelungite.

Normele au fost și nu au fost respectate. Aceste precauții, după cum vedem, trebuie să fie respectate pentru a putea gestiona o inerentă creștere a numărului de cazuri noi”,  a spus Nelu Tătaru pentru Antena3.

Sursă foto: INQUAM Photos Ilona Andrei