În perspectivă istorică, actualele rate ale dobânzii sunt extrem de mici. Pe parcursul secolului al XIX-lea, când omenirea folosea etalonul-aur, prețurile au avut o tendință ușoară de scădere. În acea epocă deflaționistă, ratele dobânzilor se mișcau în jurul a 5%. Așadar, întotdeauna randamentul real al economisirii a fost pozitiv, ceea ce a asigurat continuarea acumulării de capital, creșterea investițiilor și a producției de bunuri și servicii, în fond, a nivelului de trai. În schimb, epoca actuală e una de randamente negative, ceea ce stimulează consumul de capital. Degeaba se lamentează analiștii și politicienii de lipsa apetitului oamenilor de afaceri pentru investiții sau pentru deschiderea unei afaceri. Lucrurile sunt cât se poate de logice și firești.

Economia a ajuns în această stare mizerabilă tocmai din cauza politicilor duse în ultimii ani, axate în ultimă instanță pe tipărirea de bani, pe impunerea unui nivel artificial de mic al dobânzilor și pe falsificarea calculului economic, care au debusolat complet activitatea antreprenorială. Da, există bani foarte mulți pe piață; da, există lichiditate. Dar nu există capital – doar economiștii lipsiți de educație consideră că cele două concepte sunt echivalente. Capitalul a fost risipit în investiții proaste, a fost păpat de guverne sau e blocat în activități neperformante, dar care nu sunt lichidate pentru a-l disponibiliza, deoarece această lichidare ar atrage prăbușirea sistemului bancar cvasi-piramidal. Capitalul e consumat, fiindcă dacă randamentul real al economisirii e zero sau negativ, nimeni nu e prost să acumuleze; toată lumea e încurajată să se îndatoreze, fără să-i pese de lipsa perspectivelor de a rambursa vreodată datoriile. Și de ce ar fi interesată?!

Trăim în epoca bail-out-urilor, statul își salvează clientela politică socializând pierderile, astfel încât, dacă ești băiat deștept, nu stai pe margine salivând la afacerile delirante, ci intri și tu în joc: de exemplu, te împrumuți în franci elvețieni și, când vezi că se strânge lațul, organizezi un grup de presiune, un miting, faci lobby pentru a fi salvat. Într-un asemenea climat, doar nebunii și persoanele cu o solidă ancoră morală (alți „nebuni“) mai economisesc. La televizor, analiști plătiți de guverne îndeamnă la stimularea consumului. Alții, aflați pe solda instituțiilor falimentare, scriu editoriale, cerând subvenții și dobânzi și mai mici la credite. Unii vorbesc de repornirea boom-ului imobiliar, doar-doar or prinde în plasă un naiv care să mai facă un credit. Toată lumea e pusă pe cheltuială/căpătuială.

În fața acestei agitații, principiul elementar conform căruia consumul nu poate crește înaintea producției e ascuns sub preș. Și totuși nimeni nu poate consuma ceea ce încă nu s-a produs. Iar producția necesită resurse, în primul rând capital. Dar cui îi pasă? Toți știu una și bună: consum, consum, consum. Dobânzi mici, mai mici, și mai mici. Foarte bine atunci. Eu zic să se tipărească 1 miliard și să se dea la fiecare, ca să avem ce consuma. Și să pregătim din timp niște țepe, în Piața Victoriei…

Bogdan Glăvan,
profesor de economie, autorul blogului LOGEC.RO