Ne apropiem de vârful pandemiei! Anunțul lui Nelu Tătaru. De cine depinde când va veni

Ne apropiem de vârful pandemiei! Anunțul lui Nelu Tătaru. De cine depinde când va veni
Publicat de Leonard Bădilă la 24 aprilie 2020, 09:00

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat joi, la Deva, că ne apropiem de un vârf al pandemiei de COVID-19, însă a precizat că depinde numai de atitudinea oamenilor dacă acesta va veni mai devreme sau mai târziu, iar numărul de cazuri va rămâne la un nivel de 10.000-12.000 sau va creşte spre 15.000.

„Suntem înspre vârful pantei, spun eu. Rămâne să ţină doar de noi dacă atingem acest vârf mai devreme sau mai târziu şi dacă rămânem la 10.000-12.000 de cazuri, cât suntem acum, sau vom merge spre 15.000 sau mai mult”, a spus Nelu Tătaru, potrivit agerpres.ro

Posibilitatea ca spitalele să rămână în coordonarea Ministerului Sănătăţii

Pe de altă parte, el a menţionat că este posibil ca spitalele să rămână în coordonarea Ministerului Sănătăţii, iar partea de ordonator de credite să revină autorităţilor judeţene sau locale.

„Noi, ca minister, am luat în coordonare toate spitalele din România. Subordonarea rămâne, în continuare, ca şi ordonator de credite, către consiliile locale sau consiliile judeţene. (…) Ne gândim ca partea de coordonare să poată rămâne la Ministerul Sănătăţii. Subordonarea să rămână la autorităţile locale sau judeţene, dar coordonarea, ne gândim să o luăm la nivelul Ministerului Sănătăţii”, a afirmat ministrul.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a vizitat joi Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva, unde s-a întâlnit cu managementul militar al unităţii şi cu cadrele medicale.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.