NATO oferă sprijin Turciei. Mircea Geoană: Unitatea ne ajută să trecem peste calamităţi
SURSA FOTO: Dreamstime
Puternic afectată de cutremurul de luni şi cele peste 120 de replici care i-au urmat, Turcia are nevoie şi de ajutor internaţional pentru a depăşi acest moment extrem de dificil. NATO este alături de Turcia, având în vedere că ţara este unul dintre cei mai importanţi membri ai Alianţei. Şi România a sărit imediat în ajutorul turcilor. Raed Arafat vine cu ultimele detalii în acest sens.
După ce Turcia a apelat la sprijinul NATO în urma cutremurului devastator de luni, 6 februarie, secretarul general adjunct al Alianţei, Mircea Geoană, a anunţat că NATO se află în contact direct cu autorităţile de la Ankara pentru a oferi orice ajutor necesar.
Mircea Geoană: NATO va oferi Turciei orice ajutor este necesar
Numărul doi din NATO şi-a exprimat solidaritatea faţă de poporul turc în acest moment de grea încercare şi a transmis că Alianţa Nord-Atlantică este în contact direct cu preşedintele Erdogan şi cu ministrul turc de Externe.
Mircea Geoană a salutat şi reacţia rapidă a României la această tragedie.
„Vreau, în primul rând, să îmi exprim solidaritatea față de poporul turc și în acest moment cumplit.
Nu ne putem feri de calamitățile naturale, dar este foarte important felul în care, în astfel de momente, unitatea și solidaritatea ne ajută să trecem peste ele.
NATO este în contact direct atât cu președintele Recep Erdogan, cât și cu ministrul de Externe Mevlut Cavusoglu, pentru a oferi orice ajutor este necesar.
Vreau să salut, de asemenea, atitudinea și reacția României care, ca de fiecare dată când astfel de calamități au lovit țări aliate, a fost printre primele state ce s-au mobilizat pentru a oferi asistență și sprijin.
#WeAreNATO”, este mesajul postat de Mircea Geoană, luni după-amiază, pe contul său de Facebook.
Raed Arafat, despre echipele de salvatori trimise imediat de către România în sprijinul autorităţilor turce
Cu un mesaj legat de tragedia din Turcia a venit şi Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
Acesta a explicat că echipele de salvatori din România sunt aşteptate să ajungă în zona în care îşi vor începe misiunea. Ei nu vor reprezenta deloc o povară pentru autorităţile turce, pentru că au asupra lor absolut toate materialele necesare pentru intervenţie şi subzistenţă.
„Aşteptăm de la ei informaţii la momentul în care ajung în zona la care vor fi distribuiţi de autorităţile turce.
Deci ei când ajung urmează să descarce materialele lor, li se asigură transportul materialelor, care sunt toate materiale de intervenţie, plus materialele lor de subzistenţă pentru că nu e voie să se trimită nicio echipă care să nu fie autosuficientă.
Şi ca şi cazare şi tot. Au cu ei corturi de cazare, alimente, apă, ca să nu fie deloc o povară asupra autorităţilor turce care se confruntă cu situaţia gravă acum”, a declarat Raed Arafat pentru Antena 3.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





