Mișcarea care spulberă PSD. Dăncilă este în alertă! Se întâmplă în mai puțin de o lună

Mișcarea care spulberă PSD. Dăncilă este în alertă! Se întâmplă în mai puțin de o lună
Publicat de Radu Andone la 11 iulie 2019, 08:29

PSD pare a fi în una dintre cele mai negre perioade ale sale. Mai toate comentariile analiștilor indică că Viorica Dăncilă are o misiune grea. De decizia care se va lua în privința candidatului la prezidențiale depinde practic viitorul partidului pe scena politică.

De decizia pe care o va lua PSD la Congresul din 3 august depinde soarta PSD. Acest punct de vedere a fost exprimat de sociologul Marius Pieleanu care a susținut, la Antena 3, că există posibilitatea ca cei din PSD să aleagă pentru Cotroceni o altă persoană decât cea indicată pe primul loc în sondajele care măsoară popularitatea și intenția de vot a cetățenilor.

„Este posibil să îl aleagă pe cel de pe poziția numărul doi din sondaj, însă este absolut imposibil și ar fi o greșeală dacă ar da un nume care este situat pe alte poziții în sondaj. Ar fi o greșeală fatală. PSD dacă nu reușește să se ducă în turul doi, mi-e teamă că va intra într-o implozie pe care nu o va putea controla nimeni”, a fost părerea exprimată de Pieleanu.

El a susținut că există o dificultate în identificarea celei mai bune soluții pentru care PSD  să-și asigure trecerea în turul doi.

„Sunt mai mulți prezidențiabili care și-au manifestat dorința. Printre ei se află și Șerban Nicolae, Gabriela Firea, Mihai Fifor, domnul Tăriceanu ca o posibilitate de alianță. PSD are avea ce să aleagă”, a adăugat Marius Pieleanu

Informații articol
Despre autor
Radu Andone

Student la jurnalism, pasionat de istorie și de arhitectura urbană. Am intrat în presă în urmă cu mai mulți ani.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.