Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, participă miercuri şi joi la reuniunea miniştrilor apărării din statele membre NATO, organizată în sistem videoconferinţă, transmite Agerpres.

În cadrul discuţiilor din prima zi a reuniunii – prezidate, de la Cartierul General al NATO de la Bruxelles, de secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg – au fost abordate tematicile referitoare la agenda „NATO 2030”, precum şi în relaţie cu implementarea posturii colective de descurajare şi apărare, partajarea echitabilă a responsabilităţilor (burden-sharing) şi agenda transatlantică de securitate, informează MApN.

Reuniunea virtuală a oferit ocazia primei participări, în format aliat, a noului secretar american al apărării, Lloyd J. Austin.

România și-a exprimat sprijinul pentru NATO 2030

Conform unui comunicat, ministrul Nicolae Ciucă a exprimat sprijinul României pentru continuarea procesului „NATO 2030” şi a evidenţiat angajamentul ţării noastre privind asigurarea cheltuielilor pentru apărare, în linie cu deciziile şi cerinţele specifice la nivel aliat.

De asemenea, ministrul Apărării a reiterat susţinerea României pentru aprofundarea procesului de adaptare şi consolidare a posturii Alianţei de descurajare şi apărare, în linie cu cerinţele mediului de securitate pe termen mediu şi lung.

Pe parcursul unei sesiuni speciale, cu participarea Finlandei şi Suediei – ţări partenere ale Alianţei – şi a Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri europene şi politica de securitate, Joseph Borell, au fost evidenţiate provocările şi ameninţările de securitate comune în vederea identificării de soluţii pentru gestionarea eficientă a acestora, inclusiv în dezvoltarea cooperării NATO – UE, precizează sursa citată.

În context, ministrul român al Apărării a subliniat rolul fundamental al relaţiei transatlantice pentru securitatea şi apărarea europeană şi a evidenţiat poziţia centrală a aspectelor securitare privind Flancul Estic al NATO pentru agenda prioritară de lucru a aliaţilor.