România îşi va asuma neutralitatea climatică în orizontul de timp 2050

România îşi va asuma neutralitatea climatică în orizontul de timp 2050. Au fost foarte multe discuţii cu toate ministerele-cheie: Energie, Dezvoltare, Agricultură, Transporturi pentru că fiecare dintre instituţiile, companii, domenii de activitate vor trebui să contribuie la neutralitatea climatică. Nu este o ţintă care „sună frumos”, ci este o ţintă „pe care dacă nu o atingem nu vom putea supravieţui.”

Potrivit spuselor secretarului de stat Ionuț Banciu, semnalele sunt „foarte clare”: înregistrări meteorologice record, cea mai fierbinte lună iulie la nivel global şi în România, cea mai fierbinte zi a istoriei înregistrărilor meteorologice. Există deja calcule despre potenţialul de energie eoliană în Marea Neagră.

„Cu siguranță, România are un potenţial fantastic de care trebuie să profităm, pentru că fără energie regenerabilă offshore, România nu poate să-şi atingă ţintele”, a declarat acesta, luni, în cadrul conferinței „Fără vorbe în vânt, tot mai aproape de start – Proiecte offshore wind în Marea Neagră”, organizată de postul TV Antena 3 CNN.

Ionuţ-Sorin Banciu
SURSA FOTO: Facebook, Ionut Sorin Banciu

Energia regenerabilă are un rol important

Energia regenerabilă are un rol important în alinierea tuturor strategiilor sectoriale pentru ca neutralitatea climatică să fie atinsă, a mai precizat Ionuț Banciu.

„Dincolo de discuţiile despre investitori, despre cât de atractive sunt aceste investiţii, trebuie să ne gândim şi la cum facem aceste investiţii, pentru că Marea Neagră este o zonă sensibilă şi din perspectivă ecologică, şi nu numai Marea Neagră, ci şi Delta Dunării, care este foarte aproape. Într-adevăr, putem face acele investiţii fără să stricăm.

Rolul Ministerului Mediului, dincolo de a reglementa toate aceste proiecte, strategii şi planuri, este şi de a negocia în numele naturii şi a mediului, pentru că mediul şi natura n-au voci şi atunci noi suntem cei care punem şi această perspectivă, dincolo de perspectiva de siguranţă, de securitate, dincolo de perspectiva nevoii unei energii sigure, ieftine, aproape de români.

Trebuie să ne gândim şi la cum facem aceste investiţii şi suntem, pe lângă strategia pe termen lung care se va finaliza şi care practic stabileşte obiective clare de neutralitate climatică, am avut foarte multe discuţii că nu sunt suficiente date, că n-avem suficiente proiecţii.

Cred că trebuie să stabilim această ţintă şi după care este absolut necesar să aliniem toate strategiile sectoriale ca această ţintă să fie atinsă. Şi aici intră şi rolul energiei regenerabile”, a adăugat secretarul de stat în Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Nu există o investiţie 100% neutră din perspectiva impactului asupra mediului înconjurător

Potrivit spuselor sale, nu există o investiţie 100% neutră din perspectiva impactului, însă Executivul are soluţii de atenuare. România a avut de obicei două abordări: „Ori am spus că nu avem niciun impact şi dăm drumul la investiţii şi am avut probleme, ori am spus că avem impact şi nu mai facem nimic.”

Ionuț-Sorin Banciu crede că trebuie să ieşim din această abordare. El cunoaște criticile aduse Ministerului Mediului. Că ar bloca, că procedurile sunt foarte lungi. Din punctul lui de vedere, procedurile acestea sunt reglementate de directive şi de legislaţia europeană.

„Noi trebuie să mergem la nivel de strategii şi de planuri, nu la nivel de proiect. Comisia Europeană ne spune „Reduceţi termenele de avizare !”. Cum o faceţi? Stabiliţi la nivel naţional care sunt aceste zone care nu sunt sensibile din perspectivă ecologică a protejării mediului, a habitatelor naturale şi acceleraţi procedurile acolo”, a explicat el.